Meteorologii au prelungit codul portocaliu de ninsori, viscol şi chiciură, până miercuri seară la ora 22.00.
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit pentru perioada 07 februarie ora 12:00 – 08 februarie ora 22:00 atenţionarea meteorologică de Cod Portocaliu în Dobrogea, Muntenia şi Sudul Moldovei.
În aceste zone vântul va depăşi la rafală 70-80 km la oră, zăpada va fi spulberată, troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
Pentru judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi municipiul Bucureşti avertizarea Cod Portocaliu este valabilă până miercuri dimineaţă ora 8:00.
CNANDR este pregătită atât cu utilaje, cât şi cu stocuri de materiale antiderapante, astfel încât, în momentul în care fenomenele meteo menţionate vor înceta, să acţioneze pentru a reda circulaţiei cu prioritate următoarele drumuri naţionale: DN 2 Bucureşti – Bacău, A1 Bucureşti – Piteşti, DN 5 Bucureşti – Giurgiu, Centura Bucureşti, DN 1D Albeşti – Urziceni, DN 1B Mizil – Buzău, DN 3 Bucureşti – Lehliu, DN 3A Lehliu – Feteşti, A2 Feteşti – Cernavodă, DN 22C Cernavodă – Basarabi şi DN 3 Basarabi – Constanţa.
În baza ordinului comun al Ministerului Administraţiei şi Internelor – Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ”în cazul intrării în vigoare a avertizării de cod portocaliu sau cod roşu de viscol, ninsori abundente şi/sau polei generalizat, se va dispune închiderea imediată a circulaţiei”.
Închiderea acestor drumuri are drept scop asigurarea siguranţei oamenilor. Astfel, utilajele de deszăpezire vor putea interveni pentru redeschiderea drumurilor de îndată ce condiţiile meteorologice o vor permite.
0 comentarii | 109 vizualizari