Breaking news

Cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri din țară

loading...
0 1

Administrația Națională Apele Române au emis marți o avertizare hidrologică de cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri din țară.

cod portocaliu inundatiiApele Române precizează că se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri  din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mare, Lăpuş, Crasna, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Strei, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt mijlociu şi inferior, Argeş, Ialomiţa, Prahova, Buzău superior, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APARARE. 

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi emiterea Atenționării meteorologice nr.1 și nr.2, ce vizează producerea de precipitații în următoarele 48 de ore, se actualizează AVERTIZAREA HIDROLOGICA nr.26, conform datelor emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, pentru perioada: 02.04.2013 ora 12:00 – 04.04.2013 ora 20:00, după cum urmează:

COD GALBEN

v  Se menţine COD GALBEN pe râurile din bazinele: Tur, Crasna (amonte Domăneşti) –judeţele: Satu Mare şi Sălaj,  Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb (judeţele: Sălaj, Bihor, Cluj, Arad şi Hunedoara), Bega Veche (judeţul Timiş).

v  Se instituie COD GALBEN începând cu data de 03.04.2013 ora 01:00 pe râurile din bazinele: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Strei şi afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Bega, Timiş mijlociu şi inferior (judeţul Timiş), Jiu inferior (judeţul Dolj), Argeş superior şi afluenţii săi din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, Ialomiţa superioară şi Prahova – judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău superior şi afluenţii din judeţele Covasna şi Buzău.

COD PORTOCALIU

v  Se menţine COD PORTOCALIU pe: râul Crasna pe sectorul aval Domăneşti (sector îndiguit) – judetul Satu Mare.

Se instituie COD PORTOCALIU începând cu data de 03.04.2013 ora 06:00 pe râurile din bazinele: Timiş superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Hunedoara, Caraş Severin şi Timiş), pe Jiu superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Gorj, Vâlcea şi Olt.

Pe fluviul Dunărea se menține Atenționarea hidrologică nr.22 din data de 29 martie 2013.

În functie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor înregistrate şi prognozate, vom reveni cu informații suplimentare.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata