Breaking news

CNADNR a montat 18 noi camere de monitorizare video pentru a-i prinde pe șoferii fără rovinietă

loading...

Vești proaste pentru șoferii care riscă să meargă pe drumurile naționale fără rovinietă. Compania de Drumuri și Autostrăzi a montat de luni, 18 noi camere de monitorizare video.

camere video rovigneteÎncepând de luni, au fost puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 18 noi camere de monitorizare video ce vor detecta autovehiculele care circulă fără rovinietă.

Până în acest moment în reţeaua rutieră naţională se aflau în funcţiune 24 de puncte de control (10 fixe, 14 mobile).

Prin adăugarea celor 18 va spori cu 75% gradul de control al autovehiculelor din trafic. În perioada următoare, până în toamna anului 2014, vor mai fi instalate înca 45 de camere, ceea ce înseamnă creşterea şi întărirea sistemului de supraveghere cu aproape 100 %.

În urma amplasării celor 24 de camere, în anul 2010, s-a simţit o creştere sensibilă a veniturilor din taxa de rovinietă. Instalarea celor 63 de noi camere va duce la o creştere considerabila a veniturilor rezultate din această taxă. Numărul mai mare de puncte de control generează creşterea gradului de plăţi voluntare a rovinietei cu un procent de minim 25 %. Camerele au fost amplasate strategic, în puncte care nu pot fi ocolite de şoferi, iar pe timpul nopţii, sistemele de supraveghere vor detecta plăcuţele maşinilor şi în infraroşu”, se precizează în comunicatul de presă al CNADNR, remis exclusivNEWS.ro.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a încheiat până în momentul de faţă contracte ce permit plata rovinietei de către participanţii la trafic prin sistemul sms cu doi din cei trei mari operatori de telefonie mobilă. În cursul săptămânii viitoare urmează a fi încheiat contract şi cu cea de-a treia mare companie de telefonie mobilă din ţara noastră.

Dispozitivele de control fac parte dintr-un sistem informatic compact al CNADNR SA. Pe şoselele din România sunt amplasate posturi de control dotate cu camere de luat vederi, care  recunosc numerele de înmatriculare ale maşinilor de la o distanţă de 20 de metri.

Numărul de înmatriculare al autoturismului este verificat în baza de date şi în cazul în care nu a fost platită rovinieta proprietarul maşinii va fi amendat.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata