Breaking news

CCR sesisează Comisia de la Veneţia ca urmare a atacurilor virulente la adresa Curţii după decizia de revocare a lui Kovesi

loading...
0 153

Curtea Constituţională a României a decis să sesizeze Comisia de la Veneţia în legătură cu atacurile virulente declanşate la adresa judecătorilor CCR după decizia privind revocarea lui Kovesi de la şefia DNA.

“Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 mai 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului – garantul supremației Constituției – fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr.538 din data de 30 mai 2018, privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului. Plenul Curții Constituționale a considerat că aceste acțiuni sunt de natură să pună în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale“, se arată în comunicatul CCR remis exclusivNEWS.ro.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata