Cătălin Cherecheș, primarul orașului Baia Mare, arestat preventiv pentru luare de mită

loading...

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri seară, la solicitarea procurorilor DNA, în dosarul în care este acuzat că a luat 30,000 de lei mită.

catalin cherechesTribunalul Cluj a decis miercuri seară să emită mandat de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Cătălin Cherecheș. Unul dintre avocații primarului, Tiberiu Ban, a declarat că din probele administrate nu ar reieși faptul că a fost vorba de flagrant.

”La Tribunalul Cluj s-a judecat solicitarea DNA privind luarea măsurii arestării preventive față de primarul Cherecheș și s-a motivat pe existența unui pericol pentru ordinea publică. Noi am încercat să dovedim că o asemenea măsură extremă privativă de libertate nu este necesară și am cerut control judiciar. Noi susținem că, în raport de probele existente, nu s-a reușit să se dovedească flagrantul, colegul meu susținând că este o provocare, ținând cont de faptul că banii au fost înseriați cu o zi înainte”, a declarat Tiberiu Ban.

La ieșirea din sala de judecată, Cătălin Cherecheș a spus: suntem în campanie electorală în România….avem încredere în instanță și în perioada aceasta….Altul, mult mai important ca noi, a fost răstignit pe Cruce.

Cătălin Cherecheș a fost reținut marți seară, de către procurorii DNA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

”În cursul anului 2014, inculpatul Cherecheș Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (denunțător în cauză) să ocupe o funcție de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord. În continuare, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât și pentru continuarea în bune condiții a activității clubului, cu condiția ca o parte din banii primiți de club să-i fie remiși edilului. Astfel, în baza înțelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheș Cătălin a pretins și a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar. De asemenea, în perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheș Cătălin, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

La data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranșă de bani, în același cuantum, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului.

În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a transmis denunțătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat.

În același context, la data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheș Cătălin fiind găsită suma de 30.000 lei.

1499 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*