Cartela de telefon cumpărată doar cu buletinul

loading...

Conform unei inițiative legislative a unui deputat PNL, cartele de telefon prepaid ar putea fi cumărate în viitor doar cu buletinul de identitate, pentru a preveni infracționalitatea de pe telefoanele mobile.

simcards1Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a declarat într-o conferință de presă că în curând cartele de telefon prepaid ar putea fi cumpărate şi în România numai cu buletinul, pentru a preveni astfel infracţionalitatea de pe telefoanele mobile.

“Am o iniţiativă legislativă în acest sens. Mă refer la infracţionalitatea pe telefon, încercări să te ameninţe, să te păcălească, fără să ştii cine a făcut-o. Am vorbit deja la Ministerul de Interne şi vreau să nu se mai poată cumpăra cartele prepaid fără buletin. Şă ştim a cui este numărul, la fel cum este în majoritatea ţărilor din UE”, a spus deputatul sibian.

Acesta a mărturisit că s-a gândit la această iniţiativă legislativă după ce a fost sunat de mai multe ori de persoane necunoscute care au încercat să facă afaceri cu el, încercând să îl păcălească, prin reîncărcări fictive ale cartelelor.

Pe lângă inițiativa cu cartelele preplătite, deputatul PNL intenţionează să mai lanseze şi o altă iniţiativă legislativă, care să oblige deținătorii de domenii de internet pe .ro, să plătească o taxă anuală, iar în acest fel să nu se mai țină bolcate o serie de domenii .ro inactive.

328 1
loading...
One Comment

Lasă un comentariu

*

*

  • Liviu
    29 November 2011 at 11:12 -

    Ar fi fost o idee buna … daca ar fi fost pusa in practica bineinteles.