BNR va scoate o monedă de colecţie

loading...

Motiv de bucurie pentru colecţionarii de monede! BNR va scoate pe piaţă, incepând cu 10 februarie 2010, o monedă de aur în serie limitată, cu tema Istoria aurului – Tezaurul gepidic de la Someşeni, Cluj.

ISARESCU - CONFERINTAPotrivit comunicatului de pe site-ul instituţiei, banca centrală va pune în circulaţie acest tip de monedă în scop numismatic, în conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul BNR.

Valoarea nominală a monedei este de 10 lei şi va putea fi cumpărată la preţul de 285 lei, exclusiv TVA. Banca centrală va scoate pe piaţă un număr de 500 de astfel de monede.

Cât despre cum va arăta moneda de aur, aceasta va ilustra diferite reprezentări ale tezaurului gepidic de la Şomeşeni. Astfel, aversul monedei va cuprinde inscripţia “ROMANIA”, valoarea nominală “10 LEI”, care va încadra stema României, anul de emisiune – 2010, iar la exterior trei arce de cerc perlate. De asemenea, tot pe avers, vor mai fi incluse şi două elemente specifice tezaurului de la Şomeşeni, respectiv montura unui inel şi un pandantiv.

Reversul va avea inscripţionat reprezentarea pectoralului, piesa cea mai importantă din Tezaurul de la Şomeşeni, iar la exterior, inscripţia „TEZAURUL DE LA SOMESENI” intercalată între 2 arce de cerc perlate.

Monedele vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent, urmând să fie prezentate în cutii pe al căror capac va fi inscripţionată sigla BNR, cu folio auriu. Contravaloarea acestor cutii de prezentare nu este inclusă în preţul de vânzare a monedei.

Din comunicatul BNR, mai reiese că monedele vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile vor include şi certificatul de autenticitate al emisiunii, cu semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

BNR va pune în circulaţie monedele de colecţie prin sucursalele sale din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş.

273 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*