Băsescu se implică în scandaul dintre Colegiul Nautic Român și Academia Năvală, cerând arestări

loading...

Scandal naval de proporții la Constanța. Băsescu sare în apărarea Academiei Navale și cere anchete penale și arestări în cadrul Asociaţiei Colegiul Nautic Român. Mărul discordiei o reprezintă cursurile de  formare profesională a ofiţerilor de marina comercială de nivel vocaţional, de 3 ani. 

basescu - scandal colegiul nautic constantaAcademia Navală Română este deranjată de faptul că Asociația Colegiul Nautic Român îi face concurență la cursul de ofițeri marini de trei ani.

Rectorul Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” din Constanţa susține că programele de formare profesională a ofiţerilor de marină comercială de nivel vocaţional, de 3 ani, doi ani teorie plus un an practică pe mare, pe care Colegiul le organizează începând cu anul 2010, ar fi ilegale. Însă Universitatea derulează fix aceleași cursuri dar prin intermediul unei fundații pe care o patronează.

Universitatea a făcut prin intermediul rectorului mai multe demersuri la ministere pentru a lăsa Colegiul fără dreptul de a organiza cursurile. Cât și o campanie denigratoare prin presa locală și națională.

Colegiul Nautic Român a implementat în România, pentru prima oară, programe vocaţionale, de 3 ani, pentru formarea ofiţerilor de marină comercială, din care un an este practică obligatorie pe nave comerciale. De la început aş vrea să afirm că demersurile pe care le-am iniţiat în 2010 pentru reaşezarea firească a ocupaţiilor în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) sunt perfect legale şi s-au făcut cu avizul organelor competente, precum şi cu sprijinul singurului organ sindical reprezentativ al navigatorilor, care este Sindicatul Liber al Navigatorilor. Argumentele folosite de cei care ne atacă sunt complet false. Nivelul minim de formare al navigatorilor este reglementat de Directiva europeană 106 din anul 2008. Aceasta stabileşte clar că pentru formarea teoretică a unui ofiţer este necesară parcurgerea unui curs de 2000 de ore, adică de circa 2 ani, structurat pe competenţele stabilite în convenţia STCW, pentru care există chiar ”cursuri model” publicate încă din 2009 de către Organizaţia Maritimă Internaţională. Cu alte cuvinte, odată cu intrarea în mileniul al III-lea, domeniul formării ofiţerilor de marina comercială s-a reglementat atât de bine pe plan internaţional şi european, încât este practic imposibil să se mai strecoare vreo eroare. Nicăieri în Directiva 106 nu se menţionează obligaţia vreunei diplome universitare cu profil ingineresc pentru a obţine brevetul de ofiţer. Nicăieri în lume nu se mai face vreo confuzie între competenţele de inginer şi cele de ofiţer, acestea sunt meserii complet diferite. Aşa este şi în aviaţie, pilotul face 2 ani de şcoală bazată pe scenarii de simulator iar inginerul, cel care proiectează aripa de avion, face 6 ani de studii inginereşti, adică licenţă şi masterat”, precizează Stelian Cojocaru, preşedintele Colegiului Nautic Român.

Programele de formare profesională a ofiţerilor de marină comercială de nivel vocaţional funcţionează cu succes în toată Europa.

”În toate ţările maritime ale Europei se pregătesc ofiţeri pe ambele filiere, cea vocaţională şi cea universitară. Exemplul relevant este Marea Britanie, unde există o singură academie navală, Warsash, plus alte 21 de colegii maritime, majoritatea private. În Olanda şi Belgia, ofiţerii de marină se pregătesc doar la nivel vocaţional (Antwerp Maritime Academy este chiar ”Universitate vocaţională”). De altfel, înainte de a demara acest proiect am vizitat două colegii engleze (Glasgow, cel mai mare din Europa şi South Tyneside), apoi cele din Rotterdam şi din Genoa şi m-am asigurat că acest model de formare este nu doar legal şi legitim, ci şi validat de piaţa muncii europene, căreia de fapt ne adresăm”, mai susţine preşedintele Colegiului Nautic Român.

Acuzele sunt şi mai grave, mai ales în contextul vin din partea celei mai vechi instituţii de marină din România.

Din anul 2012, Universitatea Maritimă din Constanţa pregăteşte şi ingineri în 4 ani + 1 an practică, dar şi ofiţeri în 2 ani + 1 an practică, printr-o fundaţie, universitatea fiind unul dintre membrii fondatori. Practic, Universitatea Maritimă din Constanţa a validat ambele sisteme, de care este, în mod clar, nevoie! Astfel, tinerii de 18 ani vor vrea sistemul universitar, care le dă şi diplomă de inginer şi brevet de ofiţer, în timp ce aceia care au absolvit deja o facultate şi vor să plece pe mare se vor orienta către un program vocaţional, care le dă doar brevetul de ofiţer. În fapt, cu toate aceste acuze nefondate se speră revenirea la un monopol pe piaţa educaţiei de marină”, mai spune Stelian Cojocaru.

Atacurile la adresa Colegiului Nautic Român sunt din ce în ce mai agresive şi mai dese. De altfel, în cadrul unei emisiuni televizate, atât conducerea Colegiului cât şi programele derulate de către această instituţie au reprezentat ţinta unor afirmaţii jignitoare, dar şi lipsite de orice legătură cu realitatea. Băsescu își bagă coada în acest scandal cerând anchete penale și arestări în tabăra Colegiului Nautic Român, acuzându-l pe președintele acestuia, că ar fi vândut pavilionul României.

Implicarea fostului preşedinte în aceste atacuri nu face decât să ne demonstreze că Asociaţia Colegiul Nautic Român a început să deranjeze din ce în ce mai mult pe piaţa constănţeană de formare profesională. Nu găsesc nicio justificare pentru limbajul neadecvat, vulgar chiar, la adresa noastră. Universităţile constănţene fac practică marinărească pe lacul Siutghiol, noi o facem pe lacul Mogoşoaia. Dl. Băsescu ştie foarte bine acest lucru, pe care îl confundă voit cu practica obligatorie de un an, care se efectuează la bordul navelor comerciale. De asemenea, dl. Băsescu ştie că brevetele le dă Autoritatea Năvală Română, nu instituţiile de formare profesională, însă deturnează iarăşi sensul, cerând arestări şi anchete doar pentru a creşte interesul public. Atacul prin dezinformare îndreptat împotriva Colegiului Nautic Român, la care este supusă întreagă opinie publică interesată, mă include, fiind intens acuzat că am încercat să vând pavilionul ţării. Trecând peste faptul că văzduhul patriei, ca şi pavilionul său, nu pot fi vândute, subliniez că nu am avut niciodată o calitate oficială şi nu am semnat vreodată vreun act care să pună pavilionul ţării în pericol; cu toate acestea, în calitate de formator profesional în domeniul maritim, am înţeles şi înţeleg să promovez interesul colegiului pe care îl conduc, care vizează găsirea de soluţii legale pentru efectuarea practicii îmbarcate de către viitorii ofiţeri, precum şi intrarea lor pe piaţa muncii maritime”, adaugă Stelian Cojocaru.

1131 3
loading...
3 Comentează știrea

Lasă un comentariu

*

*

  • anton
    4 June 2015 at 12:02 -

    Cine le-a dat atestat acestor baieti ar trebui arestat imediat! E ok sa avem scoala privata, ca alternativa, dar aceasta are autorizatie obtinuta in baza unui ordin de ministru emis ilegal, printr-un lant de abuzuri…

    Si totusi, nu cred ca exista vreo facultate privata de medicina? De ce? Pai in joc sunt mize prea mari, exact ca la marinarie.

  • iulia
    4 June 2015 at 12:10 -

    Lobbistul lui sef al lui Mihai Marcu, Stelica Cojocaru, este si omul care a initiat alta dandana ilegala care era sa culmineze cu vanzarea pavilionului romanesc…mandatat de alt penal, Valentin Preda, omul lui Mazare, Cojocaru a vandut dreptul de a arbora pavilionul romanesc unui offshore din Cipru. Legea care trebuia sa dea lovitura finala nu s-a mai dat, dar Romania a ramas de gat cu un litigiu la Londra in care offshore-ul ii cere vreo 11 mil. de dolari.

  • eu
    5 June 2015 at 13:31 -

    Acești “băieți” sunt oameni cu o vasta experiența in domeniul maritim! Profesori care i-au instruiți pe cei revoltați acum! Verifica școlile tradiționale și vei remarca faptul ca majoritatea au văzut vaporul doar de pe faleza. Totul este absolut legal! Nu faceți altceva decât jocul unor disperați din umbra. Ar fi interesant de aflat ce ii sperie atât de tare…