Breaking news

Traian Băsescu a promulgat legea referendumului ce prevede un prag de 30%

loading...

Traian Băsescu a promulgat sâmbătă seară, cu doar un minut înainte de expirarea termenului legal, decretul privind legea referendumului ce prevede prag de 30%.

basescuBăsescu a tras de timp cât a putut de mult pentru a promulga legea referendumului care prevede prag de 30%, astfel încât în 2014 să nu se poată realiza simultan cu alegerile prezidențiale, referendum pentru modificarea Constituției României.

Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat sâmbătă, 14 decembrie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului”, se arată în comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale.

În urmă cu o lună de zile, pe 14 noiembrie, CCR a respins sesizarea lui Băsescu cu privire la neconstituționalitatea legii referenumului.

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în data de 29 mai, a fost contestată la Curtea Constituțională în data de 4 iunie.

Pe 26 iunie, CCR a decis că legea este constituțională dar că se poate aplica doar la un an de la promulgarea de către președinte și publicarea în Monitorul Oficial.

La data de 16 iulie, președintele Traian Băsescu a solicitat Parlamentului reexaminarea acestei legi, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituția României, în sensul respingerii acesteia de către Parlament întrucât noua variantă de reglementare a cvorumului de participare la referendum, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forța care să reflecte voința și suveranitatea poporului.

În urma reexaminării, la data de 10 septembrie, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a respins argumentele invocate în cererea de reexaminare și a adoptat Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, pe care, în data de 12 septembrie, Parlamentul a retransmis-o președintelui României, în vederea promulgării.

Și pentru că decretul de promulgare al legii va fi publicat în monitorul oficial abia luni, în România se poate organiza referendum cu prag de 30% abia după data de 16 decembrie 2014. Drept urmare, Băsescu scapă de demiterea prin referendum popular.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata