Breaking news

Băsescu poate fi demis dacă la vot ies peste 9 milioane de români

loading...

CCR a decis să declare constituțională legea referendumului modificată de USL, însă a condiționat validarea referendumului din 29 iulie doar dacă la vot participă 50%+1 din românii cu drept de vot înscriși pe listele electorale.

Decizia CCR de marți prvind legea referendumului complică demiterea lui Traian Băsescu. Magistrații CCR au decis: cu unanimitate de voturi, că Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură  participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Deși pare o decizie favorabilă USL, în realitate, condiționarea cu prezența la vot, pentru validarea referendumului, împiedică demiterea lui Traian Băsescu

Așadar pentru ca referendumul din 29 iulie să fie validat, la vot trebuie să se prezinte peste 9 milioane de români, care se află în listele electorale permanente.

În prezent există în vigoare și o ordonanță de urgență dată de Guvernul Ponta care prevede că demiterea președintelui poate fi realizată doar cu votul a 50%+1 din numărul celor prezenți la referendum.

Până când decizia CCR privind condiționarea validării referendumului nu este publicată în Monitorul Oficial și legea nu este promulgată de Președintele României, aceasta nu îi produce efecte juridice.

Drept urmare ordonanța de urgență emisă de Guvernul Ponta este în vigoare și produce efecte în sensul că pe baza ei se va organiza referendumul din 29 iulie 2012.

Ordonanța de urgență va fi modificată în conformitate cu decizia CCR, însă doar după ce va trece prin Senat și Camera Deputațiolor. Ținând cont că în prezent Parlamentul este în vacanță parlamentară, este greu de precizat dacă ordonanța se va modifica până la 29 iulie, data referendumului.

 

 

loading...
1 Comentariu
  1. Liviu spune

    Sa speram ca ramane OUG-ul valabil ! JOS bASESCU !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata