Băsescu este pentru Statele Unite ceea ce este Lukashenko pentru Rusia

Pentru unii români, a căror speranţe se îndreaptau în mod tradiţional înspre America, acordul preşedintelui Barack Obama de a se întâlni cu liderul autoritar Traian Băsescu, conferindu-i astfel legitimitate, reprezintă o dezamăgire.

În România devine din ce în ce mai clar că Traian Băsescu este pentru Statele Unite ceea ce Alexander Lukashenko este pentru Federaţia Rusă: un despot, întors împotriva propriului popor, dar deosebit de loial faţă de puterea suzerană.

Până nu demult, un procent covârşitor dintre intelectualii români şi dintre oamenii simpli împărtăşeau o admiraţie oarbă şi pasională pentru Statele Unite şi pentru imaginea acestora în lume. Dar iubirea platonică faţă de visul american se destramă, iar speranţele că americanii restabilesc dreptatea în lume se prăbuşesc.

Aşa cum se arată într-o telegramă WikiLeaks – asupra căreia jurnalistul Cornel Nistorescu atrăgea atenţia recent – înainte de alegerile din 2009, ambasada Statelor Unite de la Bucureşti comunica acasă că Băsescu era clasat al doilea în preferinţele românilor, însă americanii mizau pe o lovitură de imagine dată contra-candidatului de la acel moment.

La întrevederea din 13 septembrie 2011, Barack Obama a dat mâna cu Traian Băsescu, aşa cum liderul de la Casa Albă făcuse, nu demult, cu Muammar Gaddafi, înainte de a condamna public crimele comise de dictatorul libian.

Statele Unite îl sprijină pe Băsescu pentru că este un lacheu loial al Washingtonului, însă americanii nu iau seama cu destulă seriozitate asupra faptului că Băsescu este un lider autoritar, aflat la cuţite cu poporul român.

Românii se întreabă de ce Traian Băsescu, cel mai detestat conducător din istoria recentă a României, după Nicolae Ceauşescu, nu poate fi debarcat de la putere. Toate mijloacele democratice au eşuat, deşi Băsescu se confrunta cu lipsa procentului necesar de popularitate chiar şi în decembrie 2009. Între timp a devenit cel mai detestat personaj public din România.

Sprijinindu-l pe Băsescu, Statele Unite dau dovadă de un pragmatism superficial. Pe măsură ce discursul public din România devine din ce în ce mai radical, iar pe scena politică îşi vor face loc curente naţionaliste şi extremiste, acest fenomen va afecta, probabil, pe termen lung relaţiile bilaterale. Şi mai sigur este că apare un punct critic în ceea ce priveşte iubirea platonică a intelectualilor moderaţi, faţă de visul american. Atunci când formatorii de opinie şi comunicatorii credibili se întorc împotriva ta, sigur vei pierde o bună parte a sprijinului popular.

În ultimii ani, Traian Băsescu a instigat împotriva a nenumărate categorii sociale. Referitor la grupurile care constituie o ţintă istorică a extremei drepte, discursul public de proliferare a urii s-a intensificat mai ales împotriva romilor şi a ungurilor. Degradarea discursului public afectează, de asemenea, din ce în ce mai mult, evreii şi persoanele de orientare homosexuală. Deşi sărăcia este în creştere şi acesta este principalul subiect al momentului, ura reaprinsă împotriva grupurilor sociale precizate se va transforma într-o problemă de durată, care va irita ulterior sensibilităţile Statelor Unite ale Americii.

Statul de drept şi sănătatea democraţiei din România sunt afectate din ce în ce mai grav. De la regionalizarea ţării, de la schimbarea modului de reprezentare a poporului în Parlament, de la cumularea alegerilor locale cu alegerile parlamentare, până la interdicţia de a protesta în anumite locuri publice şi până la furtul votului parlamentar sau compromiterea justiţiei, toate marchează pas cu pas declinul democraţiei şi instaurarea unui regim autoritar, care se va întoarce în următorii ani împotriva relaţiilor României cu Statele Unite.

Valentin Spînu

1 comentariu   | 425 vizualizari


Citeste si...

1 Comment »

  1. Liviu

    basescu este pentru Romania un BLESTEM !!!

    comment-bottom

Leave a comment

*


Statistici web
meditatii matematica web hosting fii reporter exclusivNEWS