Bărbatul care a furat taragotul lui Dumitru Fărcaş s-a predat poliţiştilor

loading...

Bărbatul care sâmbătă a furat taragotul lui Dumitru Fărcaş, din microbuzul parcat în fața  Ateneului Român, s-a predat poliţiştilor.

dumitru farcas -taragotTânărul a spus că ideea de a fura genţile i-a venit când a văzut maşina nesupravegheată şi cu uşile deschise și că regretă gestul făcut.

Sunt cel implicat în acel act nefericit, adică în furtul acelor două obiecte. Nu a fost ceva premeditat. Mergând pe stradă am observat o dubiţă (…) cu portiera din lateral deschisă. Am fost tentat. Am văzut mai multe genţi în maşină şi am vazut şi aceste două genţi în dreptul uşii. (…) Le-am luat!” a declarat bărbatul la Antena 3.

Fără să ştie ce a furat, tânărul s-a urcat rapid într-un taxi cu prada, iar de pe drum şi-a chemat prietenii în faţa blocului.

Abia a doua zi, bărbatul şi-a dat seama ce comoară furase, când a văzut la Antena 3 interviul cu maestrul Dumitru Fărcaş.

Am văzut interviul domnului Farcaş. M-a emoţionat foarte rău. Ţin minte şi acum când dânsul a zis că “între mine şi acel taragot s-a sudat o legatură foarte puternică. Vreau să îmi cer scuze. Poate e puţin spus. Iertare.“, a mai spus bărbatul.

Suspectul e supărat pe prietenul său care nu ar fi spus adevarul acum două seri când a mers la poliţie. Acesta a spus inițial polițiștilor că a găsit taragotul într-un parc din zona Basarab, ca mai apoi să își schimbe declarația spunând că defapt l-a cumpărat de la cel care-l furase și că s-a speriat când a văzut al cui era taragotul.

Cel care a furat taragotul lui Dumitru Fărcaș, este recidivist şi riscă să ajungă din nou în spatele gratiilor.

635 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*