Autostrada Sibiu – Orăștie, închisă circulației rutiere pentru că drumul o ia la vale

loading...

La opt luni de la inaugurare, Autostrada Sibiu – Orăștie este închisă pentru a fi reparată. Așa de bine au lucrat italienii la autostrada românilor încât șoseaua s-a crăpat pe toate părțile și pune în pericol viața șoferilor. Segmentul dintre Săliște si Cunța s-a închis de azi, pentru reparaţii. 

autostrada sibiu orastieÎn nici un an de la darea în folosință, autostrada Sibiu-Orăştie are probleme uriaşe. Pe tronsonul Cunţa-Sălişte, asfaltul s-a crăpat, pilonii viaductelor s-au fisurat, iar pământul a început să o ia la vale.

Deși știau foarte bine ce probleme sunt la autostradă, autorităţile române nu au sancţionat drumarul italian. Ba din contră, au plătit aproape în întregime lucrările la autostradă.

Deși specialiştii recomandă ca fundaţia autostrăzii să aibă o adâncime de cel puţin doi metri, italienii au turnat fundația la doar un metru adâncime.

Cei 22 de kilometri de autostradă au fost daţi în folosinţă fără ca drumarul, firmele italiane Impregilo şi Salini, să fi terminat lucrările.

Problemele au apărut la doar două săptămâni după inaugurare. Şoseaua s-a crăpat pe o lungime de 20 de metri.

Italienii au reparat crăpăturile imediat. După iarnă, acestea au reapărut. A urmat o nouă lucrare provizorie, care a fost făcută în perioada ianuarie-martie 2015.

În iunie însă, supriză! Crăpăturile au reapărut, iar situaţia a devenit şi mai gravă: pe câteva sute de metri au apărut şi denivelări.

Impregilo cârpeşte în continuare cei 22 de kilometri de şosea şi la jumătatea lunii iulie. De fapt, autostrada nu este recepţionată de statul român nici acum, deşi pe ea se circulă.

Pentru toate această serie de greşeli şi cârpeli, nu este sancţionat nimeni: nici drumarul, nici angajaţii de la Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Cei 22 de kilometri, care au costat 183 de milioane de euro, sunt plătiţi în proporţie de 93%. Din fonduri europene – 85 la sută, iar restul – din bugetul de stat.

Și mai grav este faptul că viaductul de la Aciliu, mândria infrastructurii româneşti, este făcut defectuos. Iar asta se arată chiar într-un raport intern al companiei Impregilo.

Viaductul are o lugime de un kilometru şi este înalt cât un bloc cu 20 de etaje. Construcţia lui a costat 44 de milioane de euro, dar pilonii construcţiei sunt fisuraţi, spune Impregilo în propriul raport. Lucrările au fost făcute de firma italiană Collini, după ce Impregilo i le-a subcontractat.

Șoferii care circulau pe autostradă au observat la începutul lunii iulie că în zonă au apărut alunecări de teren. Un parapet e îndoit, o placă de beton e spartă, un semn rutier – strâmbat, țevile de scurgere sunt contorsionate.

Compania Națională de Drumuri susține cu nonșalanță că a făcut toate demersurile pentru repararea defecțiunilor la autostrada Sibiu – Orăștie.

”Referitor la lucrarile de reparatii  de pe Autostrada Orastie – Sibiu, lot 3, CNADNR SA intreprinde toate demersurile necesare in vederea asigurarii finalizarii executiei lucrarilor, precum si reparatia tuturor defectelor constatate, in termenii contractului de lucrari. Lucrarile de remediere vor fi realizate de catre Antreprenor pe propriul risc si cheltuiala acestuia. Aceste defecte s-au cauzat executiei necorespunzatoare a lucrarilor de catre Antreprenor si nu alunecarilor de teren. In cadrul programului de remediere inaintat de catre Antreprenor se regasesc toate defectele din Santier. Defectul de la km 60+600, conform programului elaborat de catre Antreprenor necesita perioada cea mai indelungata pentru realizarea tuturor lucrarilor de remediere. In acest interval de timp sunt programate a se remedia si toate celelalte defecte din santier. În ceea ce priveste zona km 59+800 clarificam: atat Antreprenorul cat si Beneficiarul realizeaza expertizarea acestei zone. Din analiza zonei rezulta ca defectiunea este cauzata de executia necorespunzatoare si nu de alunecari de teren. Ceea ce este vizibil in santier reprezinta o tasare structurala a structurii rutiere. In ceea ce priveste zona km 61+400 clarificam: din activitatea de monitorizare intreprinsa de catre Antreprenor nu s-au inregistrat noi alunecari de teren in zona respectiva. In ceea ce priveste zona km 64+200 clarificam: nu s-a semnalat un defect major, de anvergura celei afirmate. Defectul in aceasta zona se refera la un ebulment in banda de urgenta pentru care Antreprenorul a notificat realizarea unei expertize tehnice si remediere conform programului de lucrari inaintat de catre acesta”, se arată în comunicatul CNADNR, remis exclusivNEWS.ro.

Lanţul erorilor de pe lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu ar putea duce la repetarea scenariului din Cehia din 2013. La Litochovice, într-un context asemănător celui de la Aciliu, un întreg versant împădurit s-a prăbușit peste șantierul autostrăzii care ar trebui să lege capitala Praga de Germania. Inaugurarea autostrăzii a fost amânată pe o perioadă nedeterminată.

lucrari autostrada sibiu - orastie

369 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*