Breaking news

Aurelia Ion, înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea din București

loading...

Aurelia Ion, studenta în anul V la Medicină Militară, în vârstă de 23 de ani, care și-a pierdut viața în tragicul accident aviatic din Munții Apuseni, a fost înmormântată, joi, la Cimitirul Ghencea Militar 3.

aurelia ion funeraliiAurelia Ion a fost îngropată cu onoruri militare, într-un sicriu alb, în prezența a sute de persoane care au participat la funeraliile studentei la Medicină.

Slujba de înmormântare a fost precedată de fanfara militară, iar sora cea mare a Aurei a plâns tot timpul, cu poza surorii ei mai mici în brațe.

La Cimitirul Ghencea Militar 3 din București a venit și Argentin Todea, unul dintre localnicii din Horea care a ajuns primul la locul unde s-a prăbușit avionul.

După „veşnica pomenire”, sublocotenent Simona Bălăşescu, a fost invitată de preot să rostească un mesaj, în calitate de reprezentantă a studenţilor de la Institutul Medico-Militar şi Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România a hotărât în ședința de astăzi acordarea unui ajutor financiar pentru familiile studentei Aurelia Ion și a pilotului Adrian Iovan și a copilotului rănit Răzvan Petrescu.

Acordarea titlului de membru onorific al Colegiului Medicilor. Certificatul de membru onorofic al Colegiului Medicilor din România va fi acordat familiei în cadrul Adunării Generale a Colegiului Medicilor din Romania ce va avea loc în luna martie 2014.

De asemenea, Colegiul Medicilor va acorda diploma de onoare  dr. Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, dr. Valentin Calu de la Spitalul Elias, dr. Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” şi dr. Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Colegiul Medicilor din România solicită Președinției acordarea Ordinului Merit Sanitar în grad de Comandor studentei Aurelia Ion și pilotului Adrian Iovan, copilotului și celorlalți medici. 

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata