Aura Răducu a demisionat din funcția de Ministru al Fondurilor Europene la solicitarea lui Cioloș

loading...

Aura Răducu a demisionat luni, din funcția de Ministru al Fondurilor Europene la solicitarea primului ministru Dacian Cioloș. Este al doilea ministru din Guvernul de tehnocrați, care își dă demisia, după ce pe 14 aprilie 2016, Ana Costea a demisionat de la Ministerul Muncii.

aura raducuAura Răducu și-a anunțat demisia, luni, prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

”La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene. Am acceptat să fac parte din această echipă guvernamentală cu gândul că voi reuşi să introduc o nouă abordare şi un nou tip de management în acest important domeniu al fondurilor europene. S-a realizat o bună planificare a acţiunilor ce se vor desfăşura în următoarea perioadă, astfel încât se estimează încheierea de contracte de peste 800 de milioane de euro în luna mai. Se va continua lansarea de cereri de proiecte, pentru a se ajunge la 80% lansări şi utilizarea a aproximativ 1,4 miliarde euro din fondurile primite ca avans de la UE. Mi-am dorit ca pe baza experienţei acumulate în peste 20 de ani de gestionare a programelor şi proiectelor europene, şi având în vedere schimbările dorite de societate, să ajut la întărirea capacităţii administrative a ministerului şi la dezvoltarea unei instituţii europene, capabile să asigure coordonarea şi implementarea programelor, corelarea lor cu politicile europene, cu nevoile şi programele naţionale, contribuind totodată la pregătirea României pentru Preşedinţia Consiliului UE in 2019. Totuşi, având în vedere nemulţumirile domnului prim-ministru legate de obiectivele pe termen scurt privind activitatea mea, la cererea domniei sale, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene. Regret că nu am avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile propusem, dar ramân un susţinător al politicii de coeziune, al principiilor europene şi al utilizării cât mai eficiente şi profesioniste a fondurilor europene pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării”, a declarat Aura Răducu în comunicatul de presă.

În același comunicat de presă, Aura Răducu precizează priorităţile pe care și le-a propus la acceptarea mandatului şi pe care le-a urmat în această perioadă:
1. Finalizarea programelor 2007-2013, închiderea proiectelor, realizarea unei rate cât mai mari de absorbţie în special prin includerea unor proiecte retrospective, finanţate numai de la bugetul de stat în perioada 2007-2015;
2. Realizarea de analize complexe privind impactul celor 9 ani de politică de coeziune, cu scopul eliminării problemelor şi blocajelor înregistrate, precum şi reducerea neregulilor;
3. Îndeplinirea conditionalităţilor ex-ante (politici publice pentru principalele sectoare – educatie, sănătate, transport, gestionarea deşeurilor, etc.) prevăzute în cadrul Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeană, multe cu termene depăşite;
4. Creşterea transparenței în implementarea programelor și proiectelor europene, informarea cât mai corectă a cetăţenilor privind utilizarea fondurilor europene/publice;
5. Realizarea împreună cu STS a sistemului informatic integrat de gestionare a programelor și proiectelor europene (MySMIS 2014) – 2 module principale au fost finalizate, esențiale pentru depunerea proiectelor;
6. Simplificarea şi standardizarea procedurilor, a acordurilor de delegare, a ghidurilor, a contractelor de finanţare, a documentelor solicitate beneficiarilor;
7. O comunicare mai bună cu beneficiarii şi sprijin direct, la nivel regional şi local, prin organizarea unui sistem unitar şi profesionist de informare (helpdesk);
8. Finalizarea acţiunii de desemnare/acreditare a sistemelor de management și control pe fiecare program operaţional, atât la nivelul de autoritate de management cât şi la nivel de organisme intermediare; evaluarea performanţelor înregistrate de către fiecare structură;
9. Lansarea, împreună cu ministerele sectoriale, a proiectelor pentru perioada 2014-2020 (aproximativ 80% din alocarea UE);
10. Demararea pregătirii proiectelor publice prin îmbunătăţirea normelor şi standardelor de pregătire a documentaţiei, realizarea unui contract de antrepriză clar şi corect pentru lucrări publice; sprijin pentru demararea unor proiecte de mare impact pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării, ca de exemplu: linia de metrou Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, ELI-NP, DANUBIUS).

Priorităţile menţionate sunt în prezent într-un stadiu avansat de implementare şi s-au concretizat prin lansarea, de către Ministerul Fondurilor Europene, a cererilor de proiecte care totalizează peste 40% din alocările programelor gestionate în perioada 2014-2020 – cinci programe în valoare totală de aproximativ 20 miliarde euro din fonduri UE şi cofinanţare naţională (Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate).

După ce Aura Răducu a spus că și-a dat demisia la solicitarea lui Cioloș, premierul emite un comunicat de presă în care spune sec că ”a acceptat demisia” ministrului.

Am acceptat demisia doamnei ministru Aura Carmen Răducu. În perioada imediat următoare voi înainta domnului Președinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene”, precizează Dacian Cioloș în comunicatul de presă.

550 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*