Aterizare de urgenţă în Argeş a două elicoptere israeliene

loading...

Două elicoptere militare israeliene au aterizat de urgenţă, marţi dimineaţă, în localitatea Vulpeşti din judeţul Argeş.

040717-N-6932B-204Cele două elicoptere israeliene care au aterizat forţat în cursul dimineţii de marţi, din cauza problemelor tehnice depistate la unul dintre aparatele de zbor, au fost localizate de poliţişti şi jandarmi între localităţile Vulpeşti şi Deagul de Sus.

Aparatele de zbor sunt similare cu cel prăbuşit în urmă cu o săptămână în munţii Bucegi.  Se pare că doar unul dintre aparate a înregistrat probleme la motor, al doilea aterizând pentru siguranţă.

Incidentul s-a produs în jurul orei 8:00.  Cei care au anunţat autorităţile române au precizat că nu există probleme tehnice majore, astfel că reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă nu au trimis echipaje la faţa locului.

Potrivit unor surse locale, elicopterul a plecat, în jurul orei 20.00, spre Baza Aeriană de la Boboc, din judeţul Buzău.

Odată cu aparatul de zbor au decolat şi elicopterul israeelian care a adus o piesă nouă pentru înlocuirea celei defecte, dar şi aparatul de zbor al MApN al cărui echipaj a acordat asistenţă militarilor israelieni pe durata operaţiunii.

464 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*