Arme furate la Oradea

loading...

Trei puşti de vânătoare cu lunetă şi muniţia aferentă au fost furate, aseară, din apartamentul unui notar orădean. Potrivit Mediafax, poliţiştii au dispus filtre în tot judeţul şi au dat armele în urmărire atât în ţară, cât şi în judeţele limitrofe din Ungaria. Potrivit unor surse judiciare, armele au fost furate din apartamentul notarului, aseară între orele 21:00 şi 23:00, când nu se afla nimeni acasă. Hoţii au intrat pe geamul de la baie, coborând de pe acoperişul blocului cu ajutorul unei frânghii. Dulapul în care se aflau armele nu a fost forţat, fiind deschis cu ajutorul cheilor pe care hoţii, neidentificaţi încă, le-au găsit în apartament. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a declarat că poliţiştii au început deja cercetările: “Ancheta se efectuează de către o echipă de cercetare complexă. Există deja un cerc de suspecţi însă deocamdată nu au fost identificaţi autorii.”

Cristina Nenciu

321 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*