Aproximativ 900.000 de pasageri s-au plimbat cu Trenurile Soarelui în 2014

loading...

Trenurile Soarelui, operate în această vară de compania de stat, CFR Călători au transportat aproximativ 900.000 de persoane, cu 300.000 mai mult față de aceeași perioadă din 2013.

tren cfrCFR Călători a dat lovitura în 2014 prin itnermediul curselor speciale introduse sub numele de ”Trenurile Soarelui”, pe ruta București – Constanța și retur.

CFR Călători transmite un mesaj de mulţumire, pentru încrederea arătată companiei, celor peste aproximativ 900 de mii de pasageri care au utilizat Trenurile Soarelui în acest sezon estival şi anunţă suplimentarea ofertei de transport venind în întâmpinarea cererilor pasagerilor pentru călătoriile cu trenul din toamna 2014”, se arată în comunicatul de presă al CFR Călători, remis exclusivNEWS.ro.       

Începând cu data de 15 septembrie 2014, legătura dintre București Nord și Constanța va continua să fie asigurată zilnic de 14 trenuri InterRegio (șapte pe sens), cu șase mai multe decât în perioada de extrasezon a anului trecut. Dintre acestea, patru trenuri (două pe sens) vor circula cu 160 km/h, ca și în sezonul estival, parcurgând distanţa dintre capitală şi litoral într-o oră şi 58 de minute:

  • IR 1987 Bucureşti Nord (pl.07.30) – Constanţa (sos. 09.28)
  • IR 1986 Constanţa (pl. 13.00) – Bucureşti Nord (sos. 15.00)
  • IR 1989 Bucureşti Nord (pl. 16.00) – Constanţa (sos. 17.58)
  • IR 1988 Constanţa (pl. 19.10) – Bucureşti Nord (sos. 21.10)

Celelalte trenuri (cinci pe sens) vor circula cu o viteză de 150 km/h, sosind la destinaţie în 2 ore și 16 minute, cu 25 de minute mai puțin decât în prezent (vezi Anexă).

La cererea pasagerilor, CFR Călători menține în circulație toate trenurile directe care au asigurat legătura dintre marile orașe Arad, Craiova, Iași, Suceava, Brașov și orașul Constanța.

629 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*