Angajaţii CFR SA s-au apucat să strângă gunoaiele de pe calea ferată

loading...

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA derulează în această perioadă un program de curăţenie şi igienizare a clădirilor, terenurilor şi a liniilor de cale ferată din mai multe zone situate pe raza de activitate a regionalelor Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Galaţi şi Constanţa.

angajati cfr gunoaie cale ferataAngajaţii companiei desfăşoară individual sau în echipe o campanie de curăţenie în zone feroviare, campanie care implică acţiuni de strângere a gunoaielor din gări, halte, spaţii publice, colectarea şi depozitarea deşeurilor aruncate în zonele de protecţie şi de siguranţă a căii ferate, pe linii sau pe terenurile din vecinătatea căii ferate, precum şi acţiuni de înfrumuseţare a clădirilor tehnologice, în care îşi desfăşoară activitatea personalul feroviar.

“Situaţia deşeurilor aruncate de cetăţeni, la întâmplare, pe calea ferată sau în zonele din apropierea gărilor a devenit, din păcate, un fenomen cu care ne confruntăm în fiecare zi. CFR SA face eforturi continue de menţinere a unei căi ferate curate atât prin programele curente de salubrizare a unităţilor feroviare, cât şi prin mobilizarea şi implicarea salariaţilor în campanii periodice de curăţenie. În fiecare an, în cadrul acestor acţiuni colectăm de pe calea ferată zeci de tone de deşeuri şi de fiecare dată sperăm ca situaţia să nu se mai repete. Dorim să facem un apel la simţul civic al cetăţenilor care interacţionează cu calea ferată, pentru a constientiza şi a nu mai arunca deşeuri şi gunoaie pentru că această poluare necontrolată afectează viaţa lor şi a semenilor din comunitatea în care trăiesc. Invităm totodată şi autorităţile locale să supravegheze menţinerea curăţeniei, inclusiv în zona căii ferate din localităţile arondate, deoarece şi aceste zone fac parte din cotidianul comunităţilor pe care le reprezintă. Mulţumim pentru întelegere şi vă invităm să menţinem împreună calea ferată curată!” a declarat Marius CHIPER, Director General al CFR SA.

saci gunoaie angajati cfr

390 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*