Am devenit colonia americanilor. La Arad, de ziua Armatei, imnul SUA intonat înaintea celui al României

loading...

România a devenit oficial, colonie americană. Suntem cel de-al 51-lea Stat al USA. Primul din Europa. Dovada? Azi, la Arad, de Ziua Armatei României, la ceremoniile organizate de Primărie, și la care a participat și Klaus Iohannis, s-a intonat prima dată imnul Statelor Unite ale Americii și mai apoi cel al României. 

iohannis - ziua armatei - aradServilism maxim la Arad în fața americanilor, din partea autorităților române. În loc să pună la loc de cinste de Ziua Armatei Române, steagul și imnul țării, organizatorii s-au făcut preș în fața celor 100 de soldați americani prezenți la manifestație și au intonat imnul SUA apoi l-au intonat și pe cel al României.

Klaus Iohannis, prezent la ceremonie, a ținut un discurs în care a reliefat rolul și stima de care se bucură Armata în societatea românească dar a subliniat și modul în care armata României își îndeplinește misiunile de colaborare internațională în cadrul parteneriatului euro-atlantic.

Sărbătorim astăzi, 25 octombrie, Ziua Armatei României. Se cuvine să ne aplecăm cu gratitudine, respect și mândrie asupra semnificației acestui moment atât pentru cei care slujesc sub drapelul tricolor, cât și pentru întreaga națiune. Este o zi a cinstirii memoriei eroilor noștri, care și-au sacrificat viața pentru ca acest neam să dăinuiască de-a lungul istoriei, celor care s-au dedicat apărării patriei, care au contribuit prin jertfa lor la formarea naţiunii şi a statului român, dar și celor care au căzut la datorie în misiuni internaționale în numele unor valori și principii universale. Alegem să marcăm această zi în locuri simbolice, încărcate de istorie, pentru a fi astfel mai aproape de eroii noștri, mai conștienți de ce înseamnă sacrificiu și dăruire și mai atenți la lecțiile trecutului. De aceea, am vizitat astăzi monumentul eroilor de la Păuliș, unde la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial o mână de elevi militari au ținut piept, prin curajul și dragostea lor de țară, inamicilor mult mai numeroși și mai bine înarmați. Nu putem să cinstim memoria acestor eroi altfel decât ducând mai departe moștenirea lor, prețuind valorile pentru care s-au jertfit și iubind această țară, așa cum au făcut-o ei. Mă bucur că celebrăm Ziua Armatei României alături de partenerii noștri americani, care se află aici pentru un exercițiu militar comun. Parteneriatul nostru Strategic cu Statele Unite ale Americii are o expresie practică, pe care dorim să o consolidăm și să o extindem pe latura sa militară, dar și pe celelalte dimensiuni. 25 octombrie poate fi, mai presus de orice, o zi în care celebrăm patriotismul și ne uităm cum se manifestă acesta pentru fiecare dintre noi. Cred că patriotismul înseamnă altceva decât cuvinte mari sau simboluri exterioare, care epatează.România trebuie să fie pregătită din toate punctele de vedere. Avem această responsabilitate în primul rând în raport cu cetățenii noștri, dar și în calitate de stat membru NATO.  În calitatea mea de Preşedinte al României, primesc cu mare mândrie şi satisfacţie aprecierile liderilor statelor aliate, alături de armatele cărora vă executaţi misiunile. Doresc să exprim un gând de recunoștință veteranilor celui de-al doilea război mondial. Ziua Armatei României este ziua dumneavoastră, a tuturor militarilor şi civililor care vă serviţi în prezent ţara. Voi susţine întotdeauna – pentru toţi militarii şi civilii – demersurile care vizează asigurarea unui statut profesional şi social pe măsura contribuţiilor aduse în servirea intereselor naţionale de securitate”, a spus Iohannis la Arad.

ziua armatei romane

1616 1
loading...
One Comment

Lasă un comentariu

*

*

  • George Wash
    27 October 2015 at 03:01 -

    Ar fi bine ca Romania sa fie colonia americanilor decât a rușilor. Cine a scris articolul implicit si titlul lui este un prost si inca n-a invatat nimic din istorie.