Adriean Videanu a scăpat de arestul preventiv. Înalta Curte l-a pus sub control judiciar

loading...

Halal justiție în Români. Adriean Videanu, acuzat de DNA de fapte de corupție în dosarul Alinei Bica, dar și de DIICOT de subminarea economiei naționale, a fost lăsat în libertate de Înalta Curte.

dreian videanuDupă nici o săptămână de stat la răcoare, Adreian Videanu a fost pus în libertate de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceștia au decis ca fostul ministru să stea sub control judiciar 60 de zile, pe motiv că nu reprezintă pericol public.

Înalta Curte a admis o contestație a lui Adriean Videanu față de măsura arestării preventive luată pe 31 ianuarie. În schimb, Alia Bica, Dorin și Alin Cocoș rămân în arest.

Pe perioada controlului judiciar, Videanu trebuie să respecte mai multe obligații, printre care: să se prezinte la Secția 12 Poliție București ori de câte ori este chemat; să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar; să nu se apropie de coinculpații Alina Bica, Alin Cocoș, Dorin Cocoș și Florentin Mihăilescu, martorul Mihai Cristian Atănăsoaei și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect pe nicio cale.

DNA susține că, în perioada ianuarie 2011-2012, Dorin Cocoș a promis, pretins și primit, de la beneficiarul unor drepturi litigioase, suma totală de 16 milioane euro, în tranșe, în schimbul influenței exercitate asupra a doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP, Alina Bica și Sergiu Diacomatu, pentru asigurarea soluționării a două dosare de despăgubire, dintre care unul cu nr.22714/ FFCC (prin care valoarea unui teren în suprafață peste 13 hectare a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei).

Pentru urgentarea soluționării dosarului de despăgubire, Dorin Cocoș a dat foloase Alinei Bica, sub forma unei cote dintr-un teren situat în localitatea Snagov, în suprafață de 4.425 metri pătrați.

Pe de altă parte, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, iar Ionuț Mihăilescu, fost consilier al Alinei Bica, este acuzat de complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, la 24 septembrie 2013, în dosarul Romgaz instrumentat de DIICOT, procurorul de caz a dispus luarea măsurilor asigurătorii prin instituirea unui sechestru și asupra a 80 de acțiuni, deținute la o firmă de Adriean Videanu.

Ulterior, 25 februarie 2014, printr-o ordonanță, Alina Bica, în calitate de șef DIICOT, a dispus cu încălcarea prevederilor legale de competență admiterea solicitării inculpatului Videanu și a ridicat sechestrul asigurător.

Prin această acțiune, Alina Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acțiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse și sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a și întâmplat.

Videanu s-a prezentat, vineri, la Secţia 12 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă după ce a fost eliberat din arest şi pus sub control judiciar. Videanu a spus, la ieşirea de la Secţia 12 Poliţie, că au fost făcute procedurile în cadrul controlului judiciar şi a reafirmat că nu face alte declaraţii despre dosarul său.

În timp ce Adriean Videanu era la secţia de poliţie, soţia sa, Mioriţa Videanu, a mers la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), aceasta fiind însoţită de avocatul Cristian Ene, care îl apără şi pe fostul ministru al Economiei.

397 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*