Adrian Zglobiu, condamnat la 3 luni de închisoare pentru că l-a scuipat pe Băsescu

loading...

Adrian Zglobiu, constănțeanul care l-a scuipat pe fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv la 3 luni de închisoare cu executare.

basescu scuipat de adrian zglobiuO flegmă dată pe chelia lui Băsescu îl costă pe un constănțean trei luni de libertate.

Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat joi pe Adrian Zglobiu la trei luni de închisoare cu executare, pentru că l-a scuipat pe Traian Băsescu, în portul din Constanța pe 24 mai 2014.

Deși inițial, bărbatul primise sentință cu suspendare, procurorii au făcut recurs iar Curtea de Apel l-a băgat după gratii.

Pe 24 mai 2014, Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanţa, l-a scuipat în faţă pe preşedintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală “Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului.

Bărbatul a fost reţinut de procurori, în noaptea de 24 spre 25 mai, pentru ultraj, loviri şi alte violenţe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. În aceeaşi noapte, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Poliţiei, după expirarea ordonanţei de reţinere.

În 26 mai, reprezentanţii Parchetului Tribunalului Constanţa au anunţat că preşedintele Traian Băsescu a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru infracţiunea de ultraj, plângerea fiind transmisă prin e-mail.

În 23 iunie, Adrian Zglobiu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, sub acuzaţia de tulburare a liniştii şi ordinii publice, dosarul fiind trimis la Judecătoria Constanţa.

Pe 28 mai 2014, Adrian Zglobiu a fost forțat de procurorul de caz, să semneze internarea de bună voie la un spital de nebuni, ameinințându-l că dacă nu vrea o să fie dus la judecător care-l va închide o lună de zile la psihiatrie.

Niță Teodor, procurorul care-l anchetează pe Adrian Zglobiu, bărbatul care sâmbătă l-a scuipat pe Băsescu, în portul Constanța, are un teanc de plângeri la adresa lui, pentru abuz în serviciu.

317 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*