Adrian Sârbu se plimbă liber prin București deși este arestat preventiv

loading...

Adrian Sârbu are regim special și după gratii. Mogulul media care a înființat Pro TV și Mediafax, se plimbă liber, fără cătușe, prin București, în mijlocul zilei, deși el se află în stare de arest preventiv.

adrian sarbu liber prin bucurestiAdrian Sârbu a fost fotografiat când cobora din duba poliţiei şi mergea relaxat, alături de un poliţist spre o locuinţă din cartierul Primăverii.

Mogulul avea mâinile în buzunar, deci, fără cătușe așa cum prevede legea, iar cel care ar fi trebuit să îl păzească era la cel puţin un pas în urma sa.

Imaginile au fost prezentate în exclusivitate la emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, marți seară. Fotografiile au fost realizate pe 18 aprilie, chiar de ziua lui Adrian Sârbu.

Adrian Sârbu a fost ”escortat”, la o clinică stomatologică de lux din cartierul Primăverii, ca să-și repare dinții.

Adrian Sârbu se află în arest preventiv din 4 februarie. El este acuzat de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare.

Procurorii susțin în referat că: La solicitarea inculpatului Sârbu Adrian, inculpaţii Şerban Liliana, Grigoruţa Roxana Dorina, Bălan Eugenia (arestată în altă cauză), Dinu Sorin, Cozac Daniela Reghina (cercetată în stare de libertate), Crisbasan Rodica şi Chiş Gheorghe Dragoş, împreuna cu suspecţii Atanasiu Diana şi Eremia Dragoş au folosit o schemă infracţională în scopul sustragerii de la plata către Bugetul General Consolidat al Statului a Taxelor şi Impozitelor, schemă în care au fost interpuse mai multe societăţi comerciale care au derulat operaţiuni fictive, în intervalul 2011 – 2014, în relaţia cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societăţile din grupul MEDIAFAX (S.C. MEDIAFAX GRUP S.A., S.C. MEDIAFAX S.A., S.C. APROPO MEDIA S.R.L.). Astfel, inculpatul Sârbu Adrian este deţinătorul unei cote de 87% din acţiunile  S.C. A. M. C. S.A., societate ce deţine 99,41378% din S.C. MEDIAFAX S.A., 95% din acţiunile S.C. APROPO MEDIA S.R.L.  şi 50% din S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. (restul de 50% fiind deţinută în cote egale de S.C. MEDIAFAX S.A şi S.C. APROPO MEDIA S.R.L.). În aceste condiţii, deşi în perioada săvârşirii faptelor ce formează obiectul prezentului dosar, inculpatul Sârbu Adrian nu îndeplinea funcţii in cadrul acestor societăţi, se poate spune că, în fapt, deţinea controlul asupra tuturor societăţilor din grup, deciziile acestuia impunându-se cu putere de lege.

În acest context, în cadrul şedinţelor de bugetare a societăţilor, la care a participat şi inculpatul Sârbu Adrian, a afirmat în mod constant ca nu este dispus sa plătească taxe la stat şi s-a arătat interesat de găsirea unor modalităţi concrete de evitare a acestora, la nivelul managementului S.C. MEDIAFAX GROUP S.A., S.C. MEDIAFAX S.A. si S.C. APROPO MEDIA S.R.L., fiind gândit, astfel, un sistem de eludarea a taxelor care în mod normal şi firesc trebuiau virate la bugetul de stat, sens în care s-a hotărât înfiinţarea de societăţi în care să fie transferat capitalul, pentru a fi protejat de sistemul legislativ din România, care impunea obligativitatea achitării acestor taxe.

Sistemul creat nu avea ca scop doar sustragerea de la plata către bugetul general consolidat al statului a taxelor si impozitelor, ci şi utilizarea mai departe a sumelor de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în scopul plăţii de bonusuri pentru funcţiile de top ale societăţilor şi în special pentru inculpatul Sârbu Adrian.

Disimularea adevăratei naturi a provenienţei se realiza prin interpunerea în circuitul financiar a mai multor societăţi de tip fantomă, în conturile cărora erau transferate de către S.C. MEDIAFAX GROUP S.A. importante sume de bani, operaţiuni în care erau interpuse alte două societăţi comerciale.

Totodată, pe baza probatoriului administrat până în prezent a rezultat că inculpata Petrovici Liana (în calitate de avocat) a participat în cursul lunii aprilie 2014, la o întâlnire ce a avut drept scop găsirea unei modalităţi în care să fie închis soldul de casa existent în balanţa contabila a S.C. T.P. S.A. care evidenţia, la acea dată, o sumă în casierie în cuantum de aproximativ 2.100.000 lei, care în realitate lipsea, fiind anterior însuşită de către Adrian Sârbu, în calitate de acţionar al societăţii prin intermediul S.C. A. M. C. S.R.L., fiind remisă acestuia prin intermediul directorului general G. G. Cu această ocazie, inculpata Petrovici Liana a întocmit şi avizat contractele prin care au fost create circuitele financiare fictive având drept scop ascunderea şi disimularea modului în care sumele de bani au fost însuşite din casieria S.C .T. P. S.A., având cunoştinţă de scopul urmărit de inculpaţi.

Prejudiciul produs bugetului general consolidat al statului se cifrează la valoarea de 16.809.964 lei rezultat din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la suma de 2.660.000 lei din săvârşirea infracţiunii de delapidare, fiind supusă spălării banilor suma de 2.893.607 lei.

667 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*