Breaking news

Adrian Năstase a fost eliberat condiționat din închisoare

loading...
1 3

Adrian Năstase va fi eliberat condiționat din închisoare. Așa a decis luni, completul de trei judecători de la Tribunalul București, care a respins recursul procurorilor DNA.

adrian nastase eliberat din inchisoareDupă două amânări de două ore și jumătate, la solicitarea DNA, completul de trei judecători ai tribunalului București au decis cu un vot de 2-1, eliberarea condiționată din închisoare a fostului premier, Adrian Năstase.

Completul de la Tribunalul Bucureşti a reluat luni, în jurul orei 12.00, judecarea recursului făcut de DNA în cazul deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, după ce şedinţa a fost suspendată mai bine de două ore, la cererea procurorului DNA.

Procurorul DNA a susținut că a găsit documente depuse de avocaţii lui Năstase care nu poartă ştampila “conform cu originalul” şi alte înscrisuri care au această ştampilă, dar este pusă în condiţii suspecte. Însă nu a găsit în dosar documentele care detaliază activităţile pentru care Năstase a fost recompensat în penitenciar.

În fața judecătorilor, procurorii DNA au cerut rejudecarea cererii de eliberare condiționată la Judecătoria Cornetu, pentru că Penitenciarul Jilava este în județul Ilfov.

Mi se pare că domnul procuror, instituție pe care eu am creat-o, invocă legi pe care eu le-am promovat. Justiția nu este o valoare, dreptatea este o valoare. Să se facă dreptate, nu justiție”, a spus Năstase în sala de judecată.

Apărarea lui Adrian Năstase a acuzat DNA de tergiversarea judecării cauzei, precum şi de o competitivitate neloială, arătând că fostul premier a fost recompensat inclusiv după ce i s-a admis la Judecătorie cererea de eliberare condiţionată. Avocatul a precizat că recompensa a constat în suplimentarea dreptului la vizită.

În 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen, decizia fiind contestată de procurorii DNA.

DNA a notat, în motivarea recursului făcut împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată al lui Adrian Năstase, că acesta, prin materialele şi articolele pe care le-a scris şi publicat, dovedeşte că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că în continuare nu le admite, singurul regret al său fiind acela că este singurul faţă de care s-a pronunţat o condamnare cu executare.

Îm motivarea deciziei din 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a arătat că Adrian Năstase a avut un comportament conform “întru totul” cu rigorile mediului carceral şi nu a fost niciodată sancţionat, iar regimul de detenţie şi-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.

Adrian Năstase a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava din 26 iunie 2012, întrucât a fost condamnat la 2 ani de închisoare în dosarul Trofeul Calității.

loading...
1 Comentariu
  1. Liviu spune

    Sincer ma bucur ! Bravo !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata