A murit actorul Mircea Albulescu

loading...

Doliu în lumea filmului și teatrului românesc. Actorul Mircea Albulescu, pe numele său real Iorgu Constantin Albulescu, unul dintre numele grele ale scenei artistice românești, a încetat din viață la vârsta de 82 de ani. Mircea Albulescu a fost și profesor universitar, publicist, poet, prozator și membru al Uniunii Scriitorilor.

mircea albulescuMircea Albulescu s-a născut la București, pe 4 octombrie 1934 și a fost singurul copil al părinților săi.

Actorul a făcut școala primară la Liceul „Sfântul Andrei”, unde la acea vreme predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană. Această educație l-a ajutat să aibă înclinație către ordine și disciplină.

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 70 de roluri în film. A

Mircea Albulescu a jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (Dacii, 1967, Mihai Viteazul, 1970, Zile Fierbinți, 1975, Revanșa, 1978, Pentru Patrie, 1978, Nea Marin Miliardar, 1979, Mihail, câine de circ, 1979, Capcana Mercenarilor, 1980, Wilhelm Cuceritorul, 1982, Viraj periculos, 1983, Ziua Z, 1985, Noi, cei din linia întâi, 1986) și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu (Somnul Insulei, 1994, Semnul șarpelui, 1981,Mania, 1977, Șapte zile, 1973, Scrisorile prietenului, 1997, Dincolo de pod, 1976, Artista, dolarii și ardelenii, 1980, Craii de Curtea Veche, 1995).[7]

A avut roluri importante în filme regizate de: Francis Ford Coppola (Youth Without Youth, 2007), Radu Gabrea (Prea mic pentru un război atât de mare, 1970, Dincolo de Nisipuri, 1973, Rosenemil, 1993), Manole Marcus(Actorul și sălbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Ediție Specială, 1980), Alexa Visarion (Înghițitorul de săbii, 1981), Nicolae Mărgineanu (Flăcări pe comori, 1987, Un om în Loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele verzi, 1971), Dinu Tănase (La capătul liniei, 1982), Mircea Drăgan (Columna, 1968, Brațele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se plătește, 1986, Andrei Blaier (Momentul adevărului, 1989).

Autor al unor volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăți”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanțe”, “Ultimele noduri” și proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” și “Bazar sentimental”.[8]

În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București, printre studenții săi numărându-se: Adrian Titieni, Irina Movilă, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Harabor și Dragoș Bucur.

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei și Sebastian Papaiani.

S-a căsătorit la vârsta de 22 ani și în urma căsniciei de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei. Soția sa a decedat în anul 2007. Actorul are și un nepot, pe nume Vladimir.
Marele actor Mircea Albulescu  a fost supus în 2015 unei triple operaţii de bypass la inimă, a vorbit despre soţia lui decedată, dar şi despre moarte.

“Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei”, a spus artistul la Dincolo de aparenţe.

Maestrul scenei românești a mai adăugat, cu regret în glas: ”E bine în viața asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât ești pe val. Îi văd pe cei din jurul meu cum mă privesc. Cu siguranță se întreabă: Mai e, o să mai fie, o să mai poată?”.

610 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*