7 milioane de euro din taxa de pod Fetești-Cernavodă

loading...

În 7 luni de la introducerea taxei de pod peste Dunăre de la Fetești-Cernavodă, Compania Națională de Drumuri a colecat peste 7 milioane de euro, de la posesorii de autoturisme care au traversat podul.

13195Bugetul Companiei Naționale de Durmuri și Poduri este mai bogat cu 7.393. 951 euro, grație introducerii taxei de pod pe Autostrada Soarelui. Deși banii sunt colectați la bugetul statului, drumurile din țara noastră arată ca după bombardament. Tariful de trecere al podului Fetesti-Cernavoda, situat pe Autosrada Soarelui, a fost introdus la începutul lunii august 2009. Luna de varf a fost, evident, august 2009. Datorita fluxului mare de turisti spre si dinspre litoral, s-au colectat nu mai putin de 7,67 milioane de lei. Cele mai slabe incasari s-au inregistrat in ianuarie 2010 (2,53 milioane de lei), potrivit unui document al Ministerului Transporturilor. Acum așteptăm ca cei 7 milioane de euro să fie investiți în drumuri și poduri, dar sunt șanse mari să ….așteptăm degeaba, suma este atât de mică încât niciun km de autostradă nu se poate construi cu această sumă, deh suntem țara cu cel mai scump preț per km de autostradă construit, din lume, dar autostrăzi tot nu avem.

278 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*