65% dintre români l-ar suspenda pe Băsescu

loading...

Conform unui sondaj de opinie realizat de de Grupul de Studii Sociale 2000, la comanda PNL, 64,9% dintre români se declară în favoarea unei eventuale suspendări a preşedintelui Traian Băsescu, doar 26,6% opunându-se unei astfel de măsuri.

traianbasescuLa întrebarea dacă ar vota în favoarea suspendării lui Băsescu, românii răspund puţin diferit: 64,6% răspund afirmativ, iar 25%, negativ, în timp ce 10,4% au ales varianta nu ştiu, nu răspund. Studiul a fost realizat de Grupul de Studii Sociale 2000 în perioada  4-6 iunie la comanda PNL pe un eşantion de 1089 de persoane cu drept de vot din mediul urban şi rural. Marja de eroare a cercetării este de +/- 3%. În 2007, când PSD a iniţiat o acţiune de suspendare a preşedintelui Băsescu, în referendumul ce a urmat, 74,48% dintre alegători au decis ca preşedintele să rămână în funcţie. Prezenţa la vot la acel referendum a fost de aproape 45%. De altfel, Băsescu ar sta foarte prost şi dacă ar avea loc alegeri prezidenţiale duminica viitoare. Conform sondajului GSS 2000, doar 11,7% dintre români ar vota pentru Traian Băsescu, în timp ce 33,8% ar vota pentru liderul PNL, Crin Antonescu, iar 27,1% pentru liderul PSD, Victor Ponta.
Imaginea 1/1
347 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*