Breaking news

52 de persoane trimise în judecată de procurorii DIICOT pentru deturnare de fonduri europene

loading...

Procurorii DIICOT au trimis în judecată 52 de inculpaţi, membii unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

diicotPotrivit rechizitoriului DIICOT, Șapera Valerica și Șapera Stere Adrian, persoane fără ocupaţie, împreună cu Doinița Cucezan Corina, funcţionar bancar, precum şi cu Cornelia Cocoș și Geantă Mioara, funcţionare în cadrul AGENŢIEI pentru PLĂŢI şi INSPECŢIE SOCIALĂ a Municipiului Bucureşti, s-au constituit într-un grup infracţional organizat având drept scop inducerea în eroare a AGENŢIEI pentru PLĂŢI şi INSPECŢIE SOCIALĂAceștia au solicitat şi obţinut pe baza unor documente falsificate, indemnizaţii de creştere a copilului, pentru persoane care nu realizau în fapt niciun venit.

În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor până la concurenţa sumei 1.396.817 RON, pentru care  AGENŢIA pentru PLĂŢI şi INSPECŢIE SOCIALĂ  a Municipiului Bucureşti se constituie parte civilă.

Dosarul se trimite spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata