5 aprilie 2015, Ziua NATO în România. De 11 ani, țara noastră e membră a alianței

loading...

România celebrează azi, 11 ani de când a aderat la Alianța Nord Atlantică. Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea, astăzi, 5 aprilie 2015, a Zilei NATO în România.

romania - natoAderarea la Alianța Nord-Atlantică, în aprilie 2004, a reprezentat un moment marcant în istoria ţării noastre, semnificând realizarea unui deziderat major de politică externă, care a beneficiat de întreg sprijinul societății românești.

Prin contribuțiile sale, România a participat la misiunile și operațiile Aliate și a adus valoare adăugată în elaborarea politicilor NATO, conturându-și în tot acest timp un profil aparte în cadrul Alianței.

Alianța Nord-Atlantică rămâne principalul garant al securităţii României, iar obiectivul central din perspectiva ţării noastre îl reprezintă consolidarea relevanţei şi eficacităţii NATO, ca pilon fundamental al securităţii euro-atlantice.

”În 2015, România va urmări consecvent întărirea solidarității Aliate, consolidarea relației transatlantice, precum și promovarea în continuare a valorilor euro-atlantice în vecinătate în scopul asigurării unui mediu de securitate stabil și predictibil. ‎Situația de securitate la nivel internațional și, mai ales, cea din vecinătatea estică și sudică a Alianței, impune ca NATO să se concentreze asupra dezvoltării sarcinii sale originare, cea privind apărarea colectivă”, se arată în comunicatul de presă al MAE, remis exclusivNEWS.ro.

În cadrul reuniunii la vârf NATO de la Praga din anul 2002, delegaţia României a primit invitaţia de aderare la Alianţa Nord-Atlantică. Această decizie istorică a reprezentat un moment de referinţă, care a marcat trecerea într-o nouă etapă – iniţierea procesului de negociere.

Data de 29 martie 2004 a consfinţit depunerea instrumentelor de ratificare de către ţara noastră la Departamentul de Stat american, SUA fiind depozitarul Tratatului Alianţei Nord-Atlantice (Washington, 1949), iar la 2 aprilie 2004 s-a desfăşurat, în cadrul reuniunii ministeriale Aliate, ceremonia arborării drapelului ţării noastre la Cartierul General al NATO.

În baza Legii 390/2004, începând cu anul 2005, “Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.

379 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*