1,5 miliarde de lei ne costă pensiile de invaliditate frauduloase

loading...

Statul  pierde anual 1,5 miliarde de lei cu pensiile pe caz de boală obţinute fraudulos, a declarat ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

mihai seitanMinistrul muncii susţine că aproximativ un sfert din cei 900.000 de români care beneficiază de pensie de invaliditate le-au obţinut în mod fraudulos. La o valoarea media de 556 de lei, statul pierde cu aceste pensii acordate ilegal, 1,5 miliarde de lei.

”În 2009 , Institutul naţional de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă a internat 9.100 de persoane. 3.500 dintre ele aveau propunere de pensie de invaliditate. Din cei 3.500, 55% din cazuri au fost respinse. Mai mult de jumătate nu au fost pensionaţi. Au fost aduşi şi 4.500 de oameni la reverificare, iar 42% dintre ei au fost depensionaţi, pentru că nu mai respectau criteriile”, a precizat Mihai Şeitan.

Pentru a reduce şi preveni astfel de pierderi, reprezentanţii Ministerului Muncii au decis să introducă în noua lege a pensiilor proceduri pentru verificarea modului în care se realizează pensionările pe caz de boală, a mai anunţat ministrul.

271 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*