Zeci de copii etnici români din regiunea Vidin, în excursie la nord de Dunăre

loading...

40 de elevi și profesori etnici români din regiunea Vidin (Bulgaria) au vizitat în premieră mai multe obiective turistice din România, în cadrul proiectului „Drumeţ în ţara mea”, derulat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Asociaţia „Ave” Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria. 

etnici_români din regiunea VidinMuzeul Olteniei şi  Muzeul de Etnografie din Craiova, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, Mănăstirea din Tismana, Mănăstirea Sf. Ana din Orşova si oraşul Drobeta Turnu Severin sunt locațiile vizitate în perioada 16-17 aprilie.

Este pentru prima dată când mă aflu în România. Tot ce am vizitat a fost foarte interesant”, a declarat Radina, elevă în clasa a VIII-a.

Aceasta a fost cea de-a treia serie de participanți din regiunea Vidin în cadrul proiectului care a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Dolj. 120 de tineri etnici români din Bulgaria au avut oportunitatea să viziteze România de la începutul lunii aprilie până în prezent în programul „Drumeț în Țara mea”.

IEH are ca scop derularea de programe pentru promovarea valorilor culturale româneşti, în principal în rândul etnicilor români din cadrul comunităţilor istorice româneşti din afara teritoriului României.

etnici români din regiunea Vidin 1

629 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*