Voluntarii Crucii Roșii Române au participat la procesiunea cu torțe aprinse de la Solferino – Italia

loading...

La Solferino – Italia, a avut loc sâmbăta aceasta cea de-a XXII-a ediție a celei mai mari procesiuni „Fiaccolata”, în memoria evenimentelor care au dus la înființarea, la nivel mondial, a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Delegatia Crucii Rosii RomaneÎn cadrul evenimentului a fost reconstituit, în mod simbolic, traseul urmat în 1859 de către salvatorii care au purtat răniții pe câmpul de luptă de la Solferino către primul post medical din Castiglione delle Stiviere. Ca în fiecare an, evenimentul a reunit mii de voluntari și lucrători ai Crucii Roșii și ai Semilunii Roșii, în locul unde a avut loc „Bătălia de la Solferino”, moment ce l-a inspirat pe Henry Dundant să înființeze ideea de Cruce Roșie.

Peste cinci mii de oameni cu torțe aprinse au parcurs un drum de 15 km și au creat momente fermecătoare și pline de emoții. Manifestarea a fost deschisă de Președintele Crucii Roșii Italiene și Vicepreședinte al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), Francesco Rocca și de Secretarul General al IFRC, Elhady Ca Sy. La eveniment au participat de asemenea grupuri de migranți ce sunt găzduiți de Crucea Roșie Italienă.

Evenimentul din acest an a coincis cu Ziua Mondială a Refugiatului și simultan cu lumina torțelor de Solferino, în Ventimiglia, migranții prezenți în Ponte San Ludovico, au creat un flash mob: au format un cerc, ținându-se de mâini și au păstrat un moment de reculegere pentru evenimentele mondiale petrecute în ultimele zile, mulțumind totodată Crucii Roșii pentru implicare.

Crucea Roșie Română a fost reprezentată în acest an, la evenimentele de la Solferino, de o delegație formată din opt voluntari din sectorul 4, care au dus cu ei mesajul de pace și de solidaritate între oameni, același pe care fondatorul Crucii Roșii, Henry Dunant, l-a adresat în urmă cu mai bine de 156 de ani în urmă: „Siamo tutti fratelli!”

505 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*