Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, reținut de procurori pentru corupție

loading...

Vlad Filat, fost prim ministru al Republicii Moldova, în prezent deputat, a fost reţinut joi de către procurorii Centrului Naţional Anticorupţie, la scurt timp după ce Parlamentul de la Chușinău a decis ridicarea imunităţii sale parlamentare. Filat este acuzat de implicare în fraudele de la Banca de Economii.

vlad filatFostul premier al Republcii Moldova, Vladimir Filat a fost reţinut joi, de către procurorii anticorupție, pentru 72 de ore în dosarul de la Banca de Economii a Moldovei. Fostul premier este acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă şi va rămâne în arestul Centrului Naţional Anticorupţie de la Chișinău.

Vladimir Filat a rămas astăzi fără imunitate parlamentară după ce procurorul general, Corneliu Gurin, a ieşit la tribuna Legislativului şi a spus că acesta este implicat direct în fraudele de la Banca de Economii. Prejudiciul adus statului moldovean de către fostul premier este estimat la sute de milioane de euro.

Vladimir Filat este învinuit că în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier a primit 60 de milioane de dolari de la directorul Dufremol, Ilan Shor. Filat ar fi primit de la Ilan Shor bunuri pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numi consul onorific în Federaţia Rusă, dar şi pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere.

Vladimir Filat ar fi pretins bunuri şi mijloace băneşti în valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Shor pentru a determina funcţionarii publici din Guvern, dar şi din alte structuri de stat, să ia decizii şi să adopte acte normative şi necesare asigurării emisiei suplimentare de acţiuni de la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea pachetului de acţiuni a statului până la 33,3%, plus o acţiune şi preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Şor.

Joi, Parlamentul Republicii Moldova i-a ridicat imunitatea deputatului Vlad Filat, iar acesta a fost ridicat de la sediul Parlamentului şi escortat la sediul CNA, de ofiţerii instituţiei.

Pentru ridicarea imunităţii deputatului Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), au votat 79 din totalul de 101 parlamentari.

Liderul prorus al Partidului Nostru, Renato Usatîi, şi susţinătorii săi îl aşteptau în jurul Parlamentului de la Chișinău, însă acesta a reuşit să plece neobservat.

Sute de membri şi simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor şi ai Partidului Nostru pichetează clădirea Parlamentului de la Chişinău, blocând intrările pentru a-l împiedica pe fostul premier Vlad Filat să plece, după ce i-a fost ridicată imunitatea parlamentară, relatează site-ul IPN.md.

Liderul PN, Renato Usatîi, a declarat că protestatarii vor acţiona în funcţie de deciziile şi de demisiile de joi. Totodată, Usatîi a dat indicaţii ca automobilele care pleacă de la Parlament să fie verificate, astfel încât liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, să nu fie lăsat să plece.

Manifestanţii de la PSRM şi PPPN au mărşăluit joi dimineaţă pe străzile capitalei, cerând demisia guvernării şi restituirea miliardului furat de la băncile moldovene. Deşi au ales acelaşi traseu, manifestanţii s-au deplasat în coloane diferite, la o diferenţă de jumătate de oră. Ambele coloane au pornit din faţa Academiei de Studii Economice, pe strada Bănulescu-Bodoni, blocând circulaţia parţial sau total, şi s-au îndreptat pe bulevardul Ştefan cel Mare, în faţa Parlamentului, unde avea loc prima şedinţă din această sesiune.

Vlad Filat a declarat joi, că instituţiile Republicii Moldova sunt controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Am fost pregătit pentru un asemenea scenariu. De mai mult timp se vorbea prin oraş cum se pregăteşte şi cum se va veni într-o manieră triumfalistă, pe de o parte cu Usatîi în faţa Parlamentului şi pe de altă parte cu acest discurs al procurorului general privind scoaterea imunităţii mele de deputat. Acest show a fost prea scump şi mult timp pregătit. Este adevărat pe parcursul activităţii mele am făcut foarte multe greşeli. Îmi asum responsabilitatea pentru ele. Sistemul din Republica Moldova este unul putred din simplu motiv că este controlat de o singură persoană. Această persoană nu este altcineva decât Plahotniuc care încearcă prin farse, forţându-l pe acest Shor să semneze o dispoziţie, să se eschiveze de la responsabilitate. Până în ultimul moment am crezut că se poate. Oamenii vor ca cei vinovaţi să plătească. Dar oamenii au nevoie de o ţară. O ţară în care instituţiile funcţionează legal şi nu în interesul unei singure persoane. Sunt grave probleme în sistemul bancar, în sectorul energetic. Şi aici sunt nevoit să accept că instituţiile statului sunt acaparate. Spuneam în debutul şedinţei de azi, ca replică lui Voronin, care este şi el folosit de Plahotniuc când este nevoie, că eu nu am nevoie de imunitate parlamentară. Se va face procedura respectivă. Mesajul meu către colegii din comisie a fost să se voteze pentru ridicarea imunităţii ca să nu se creadă că doresc să mă eschivez. Sper că procesul va fi echitabil şi că voi putea să-mi demonstrez nevinovăţia. Sper ca jertfa care este adusă pe altar va provoca destrămarea acestui sistem odios care duce la putrefacţie ţara în care trăim. Mă adresez către cei care-l servesc pe Plahotniuc: CNA, PG, presa: pentru mine lucrul acesta contează mult, dar mai puţin pentru fiecare dintre voi – atât timp cât Plahotniuc va mai fi prezent în viaţa publică, ţara asta nu are viitor. Spun lucrul acesta nu din răzbunare, dar în cunoştinţă de cauză”, a declarat Vlad Filat, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia online.

Liderul PLDM nu exclude că Plahotniuc are o înţelegere cu liderul prorus al Partidului Nostru, Renato Usatîi, şi cu liderul comunist Vladimir Voronin privind provocarea alegerilor anticipate, prin care să urmărească deturnarea parcursului european al Republicii Moldova: Nu exclud că, împreună cu ruşii, el o să organizeze alegeri şi după alegeri poate să schimbe şi parcursul ţării, pentru că el în Europa nu are cum să supravieţuiască.

864 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*