Victor Negrescu cere Comisiei Europeane, soluții pentru românii cu credite în franci elveţieni

loading...

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a adresat Comisiei Europene o întrebare referitoare la soluțiile pe care aceasta le are pentru protejarea cetățenilor români cuc redite bancare în franci elvețieni, puternic afectați de creșterea necontrolată a ratelor lunare din cauza fluctuațiilor cursului de schimb.

Victor Negrescu  - comisia europeana - franci elvetieniVictor Negrescu afirmă că, în ceea ce privește creditele în valută, băncile trebuie să dea dovadă de responsabilitate față de consumatori, să-i informeze asupra riscurilor valutare și chiar să-i prevină atunci când există posibilitatea ca valoarea ratelor lunare să scape de sub control.

Europarlamentarul PSD solicită Comisiei Europene să prezinte soluțiile pe care le are în vederea reglementării pieței bancare, pentru protejarea cetățenilor de fluctuațiile cursului de schimb valutar.

„Creditorii, fie că vorbim de bănci sau instituții non-bancare, pe lângă obținerea de profit, trebuie să dea dovadă de responsabilitate față de consumatorii de credite, să-i infomeze clar asupra riscurilor valutare și chiar să-i prevină atunci când există posiblitatea ca ratele lunare să scape de sub control.  Având la bază acest principiu, ce soluții are Comisia în plan în vederea reglementării corecte a piețelor financiar – bancare, pentru protejarea consumatorilor de credite de creșterea necontrolată a ratelor lunare din cauza fluctuațiilor cursului de schimb?”, se arată în întrebarea adresată Comisiei Europene de către Victor Negrescu.

În întrebarea adresată Comisiei Europene, Victor Negrescu arată că aproximativ 75 500 de cetățeni români sunt afectați de evoluția recentă a francului elvețian.

801 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*