Un român erou în Germania după ce a salvat viața a doi sportivi

loading...

Petru Enache, în vârstă de 28 de ani, a devenit erou în Germania, după ce a salvat doi bărbaţi care practicau caiacul, prinşi de un vârtej pe râul Kocher, în localitatea Abtsgmuend, landul Baden-Wuerttemberg, transmite ziarul puterea.ro

romanerouApele râului sunt periculoase, din cauza unor vârtejuri. Cei doi sportivi făceau parte dintr-un grup de caiacişti şi au eşuat în apropierea unui pod din localitate, fiind traşi sub apă. Petru Enache, care vindea fructe şi legume în apropiere, a văzut ce se întâmplă şi a sărit în ajutorul celor doi germani. “Este de la sine înţeles că trebuie să-i ajuţi pe oamenii aflaţi în pericol”, a declarat tânărul, originar dintr-un sat din nord-vestul României şi care are şapte fraţi. El a declarat că pe primul sportiv l-a salvat trăgându-l afară din apă, de mână, iar pe cel de al doilea trăgându-l de picioare. Despre acesta, el credea că nu va scăpa cu viaţă, deoarece iniţial l-a scăpat, plutind pentru scurt timp, aparent fără viaţă, în vârtej.

Petru Enache vinde, de apropximativ un an, sparanghel, căpşuni şi legume în Abtsgmuend. “Oamenii de aici sunt foarte prietenoşi”, a spus el. Localnicii şi clienţii acestuia l-au lăudat pentru curaj. El a primit şi un material publicat de un cotidian local, în care sunt relatate faptele sale.

Cei doi bărbaţi salvaţi au fost internaţi în stare gravă, dar, în prezent, sunt în afara pericolului. Fratele unuia dintre ei şi tatăl celuilalt l-au vizitat pe român. De asemenea, cei doi bărbaţi cărora le-a salvat viaţa vor să îl întâlnească, după externare.

313 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*