Breaking news

Un membru al Misiunii Uniunii Europene în Kosovo, ucis în urma unui atac armat

loading...

Misiunea Uniunii Europene în Kosovo a fost atacată joi în apropiere de orașul kosovit Zvecan. În urma atentatului armat, un membru al misiunii a decedat.

misiune ue kosovoAtacul s-a produs asupra unei mașini aparținând Misiunii Uniunii Europene în Kosovo.

Victima atacului de joi dimineaţa a fost un ofiţer lituanian în vârstă de 35 de ani, Audrius Senavicius.

Acesta a fost împuşcat mortal când persoane necunoscute au deschis focul asupra unui vehicul al misiunii UE de poliţie şi justiţie care transporta şase membri ai acesteia în apropiere de Zvecan (nordul Kosovo).

Premierul sârb Ivica Dacic a calificat atacul drept un gest extremist şi dăunător Serbiei şi nu un gest patriotic, subliniind că guvernul sârb condamnă ferm acest atac, transmite Tanjug: Nu a fost un tir împotriva EULEX, ci unul îndreptat împotriva viitorului sârbilor din Kosovo şi a viitorului Serbiei şi al cetăţenilor săi.

Ministerul Afacerilor Externe din România condamnă cu fermitate atacul din 19 septembrie 2013, din apropierea oraşului Zvecan, în regiunea de nord a Kosovo, asupra unui vehicul aparţinând Misiunii Uniunii Europene în Kosovo (EULEX Kosovo), în care un cetăţean lituanian, membru al misiunii, a fost ucis.

Incidentul s-a produs cu câteva săptămâni înainte de alegerile municipale programate pentru 3 noiembrie în teritoriul kosovar, în cadrul punerii în aplicare a acordului privind normalizarea relaţiilor Kosovo-Serbia, încheiat la Bruxelles în luna aprilie.

Circa 40.000 de sârbi care locuiesc în nordul Kosovo refuză să recunoască autoritatea Pristinei şi au boicotat precedentele alegeri municipale din 2010.

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a condamnat ferm atacul şi a îndemnat Belgradul şi Pristina să-şi intensifice eforturile de aplicare a acordului de la Bruxelles.

Și Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a condamnat atacul asupra unui convoi al misiunii europene de poliţie şi justiţie din Kosovo şi a dat asigurări că Alianţa Nord-Atlantică nu va tolera violenţa.

Nordul Kosovo, locuit în majoritate de sârbi, este o zonă de constante tensiuni, adaugă EFE. Kosovo, cu populaţie majoritară de etnie albaneză, şi-a proclamat în 2008 în mod unilateral independenţa, nerecunoscută de Serbia.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata