Tony Blair audiat în legătură cu războiul din Irak

loading...

BlairFostul prim ministru britanic, Tony Blair, a răspuns astăzi întrebărilor Comisiei de anchetă asupra implicării Marii Britanii în războiul din Irak.

El a fost cel de-al 69-lea martor chemat să depună mărturie în fața comisie de ancheta. A fost însă și cel mai mult așteptat, atenția tuturor, inclusiv a reginei Elizabeta a II-a – prezentă la audieri, îndreptându-se spre acesta.

Fostul șef al guvernului britanic, a fost audiat timp de 6 ore și a trebuit să justifice hotărârea de a fi angajat în 2003 45.000 de soldați britanici în războiul din Irak, alături de SUA, împotriva regimului lui Saddam Hussein, și acest lucru în absența unei rezoluții ONU și în ciuda opunerii a unei majorități a opiniei publice.

 Tony Blair a trebuit să lămurească momentul exact în care a luat hotărârea de a implica țara în război și dacă această hotărâre s-a bazat și pe sfatul consilierului juridic al guvernului britanic, Peter Goldsmith, care ar fi avut sarcina de a decide dacă intrarea în război era legală. Comisia a vrut de asemenea să înțeleagă dacă acesta a manipulat sau exagerat informațiile de care dispunea privitoare la o presupusă amenințare cu arme de distrugere în masă aflate în mâinile lui Saddam Hussein.

Pe parcursul audierilor, Tony Blair a declarat că el nu a pronunțat niciodată cuvintele “schimbare de regim” privitor la Saddam Hussein sau războiul din Irak înainte de acest război, aceasta era doar o reflecție ulterioară făcută într-un intreviu și privind evoluția lucrurilor după hotărârea de a intra în război. În plus, el și-a justificat astfel acțiunile: “Trebuie să se facă distincția între perioada dinainte și cea de după 11 septembrie. După această dată estimarea riscului pe care îl reprezenta Saddam Hussein s-a schimbat. Am realizat că dacă autorii atentatului din 11 septembrie au avut această capacitate atunci ar putea să ucidă și 30 000 de persoane nu doar 3 000.” Și a mai adăugat: “Trebuia să transmitem un mesaj clar tuturor țărilor angajate în cercetarea sau producerea de arme de distrugere în masă: trebuie să faceți o schimbare!“. “Nu m-aș fi angajat în războiul din Irak dacă nu aș fi considerat că este drept“, a pledat acesta spre sfârșit.

În cadrul manifestațiilor ce au avut astăzi loc la Londra s-au scandat din nou lozinci împotriva fostului premier, considerat un criminal. Tineri cu mâinile înroșite în vopsea au arborat steaguri cu figura lui Tony Blair și cu inscripții scrise în roșu: “cu prețul sângelui“. Amintim că 179 de soldați britanici și-au găsit sfârșitul în războiul din Irak.

420 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*