Teroriștii care au ucis 23 de turiști în Tunis aveau mitraliere AK-47 fabricate în România

loading...

Autorii atacului terorist de miercuri de la Muzeul Bardo din Tunis aveau mitraliere de tip Kalaşnikov AK-47 importate din România.

atentat terorist tunisAutoritățile tunisiene au declarat că cinci terorişti islamişti înarmaţi cu arme automate şi cu centuri explozive au participat la atacul armat comis miercuri în Muzeul Bardo din Tunis, soldat cu 23 de morţi şi 50 de răniţi.

Premierul Tunisiei, Habib Essid, a declarat, potrivit Corriere della Sera, că doi dintre autorii atacului terorist – Yassine Laabidi şi Jabeur Khachnaoui – au murit în schimburile de focuri cu forţele de ordine.

“Teroriştii aveau asupra lor centuri explozive şi arme automate foarte avansate”, a afirmat ministrul tunisian de Interne, Najem Gharsalli.

Potrivit site-ului  italian 2duerighe, cei cinci autori ai atacului terorist erau înarmaţi cu pistoale mitralieră de tip Kalaşnikov AK-47, provenind din România.

Organizarea complotului terorist ar fi vizat nu doar Muzeul Bardo ci şi Parlamentul tunisian, situat în clădirea vecină.

Statul Islamic a revendicat, joi, într-o înregistrare audio, atacul din centrul capitalei Tunisiei, catalogându-l drept o lovitură dată într-un “cuib al necredincioşilor şi viciilor” şi avertizând cu noi atentate.

Muzeul Bardo este una din principalele atracții turistice din Tunisia, întrucât deține o colecţie de mozaicuri din perioada Imperiului Roman.

608 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*