Breaking news

Și-au ucis fiica de 14 ani după ce au prins-o în pat cu servitorul

loading...

Rajesh şi Nupur Talwar, medici dentiști în India, au fost condamnați la închisoare pe viață pentru că și-au ucis fiica după ce au prins-o făcând sex cu servitorul în vârstă de 45 de ani.

Aarushi TalwarMedicii dentiști și-au ieșit din minți când în 2008 și-au prins fiica de doar 14 ani, făcând sex cu servitorul nepalez în vârstă de 45 de ani. Fără să stea prea mult pe gânduri, medicii au pus mâna pe bisturiu și i-au tăiat gâtul fiicei lor după care l-au tranșat și pe servitor.

Aarushi Talwar a fost găsită moartă, cu gâtul tăiat, în casa familiei sale din Noida, un orăşel din apropiere de Delhi. Imediat, poliţia l-a suspectat de crimă pe Hemraj, care dispăruse, şi a trimis chiar o echipă în Nepal pentru a-l prinde. O zi mai târziu, trupul neînsufleţit al servitorului a fost descoperit o zi mai târziu.

Drept urmare, părinţii fetei au devenit principalii suspecţi, mai ales că adolescenta fusese ucisă cu o “precizie chirurgicală”.

Potrivit anchetatorilor, cei doi au făcut crimele din onoare pentru că India este o societate conservatoare iar astfel de incidente sunt recurente.

Rajesh şi Nupur Talwar au dezminţi acuzaţiile şi susţin că vinovată pentru acest verdict este presa, care a pus presiune pe anchetatorii care şi-au bazat cazul pe dovezi circumstanţiale.

Marți, un tribunal din India i-a condamnat pe cei doi la închisoare pe viaţă, deşi procurorii au cerut pedeapsa capitală.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata