Românii din Timocul sârbesc au sărbătorit pe 30 august, Ziua Limbii Române

loading...

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită marți, 30 august, în Valea Timocului printr-o serie de evenimente cultural-educative și artistice, găzduite de căminul cultural din satul Podgorac, comuna Bolievaț.

timocul sarbesc - romaniManifestarea propriu-zisă a fost deschisă printr-un program organizat de copiii care se bucură de oportunitatea de a participa la cursurile de limbă, cultură și civilizație românească desfășurate de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, cu sprijinul profesorilor și părinților acestora; astfel, tinerii etnici români au spus rugăciuni, au citit povestioare în limba română și au recitat poezii reprezentative pentru cultura română, printre altele numărându-se „Hora Unirii”, de Vasile Alecsandri.

Programul a fost întregit printr-un recital de muzică bisericească susținut de Corul Protopopiatului Daciei Ripensis „Sf. Mucenic Ioan Valahul”, iar în a doua parte a manifestărilor dedicate limbii române a avut loc un concert de muzică populară românească susținut de interpreta Mariana Căpitănescu.

Domnul Nicolae Brînzea, directorul general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” le-a transmis un mesaj românilor din Valea Timocului, asigurându-i de tot sprijinul material și moral al institutului:

„De românii din Serbia ne despart doar granițele politice, nu și cele culturale și spirituale. O dovadă în acest sens este, pe lângă acțiunea de Ziua Limbii Române, decizia Institutului <<Eudoxiu Hurmuzachi>> pentru românii de pretutindeni de a organiza cursuri săptămânale de limbă, cultură și spiritualitate românească în șapte localități din Serbia de Răsărit, un demers care-și propune să răspundă nevoii etnicilor români de a învăța limba română, având în vedere că aici nu există încă școli în care copiii să învețe în această limbă. La mulți ani tuturor celor care simt și trăiesc românește!”

La manifestările de Ziua Limbii Române au fost prezenți  peste 300 de etnici români din toate localitățile de pe Valea Timocului.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa Institutului Cultural Român, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru romanii de pretutindeni, și Asociatia pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”.

romani timocul sarbesc

690 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*