Breaking news

România poate aloca în continuare certificate verzi cu titlu gratuit

loading...
0 3

Comisia Europeană a decis că România poate aloca în continuare  circa 71,4 milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de seră cu titlu gratuit pentru producătorii de energie electrică in perioada 2013-2020.

România va primi în continuare, pentru sectorul producerii de energie electrică, alocarea gratuită de certificate de emisii pe perioada 2013-2019.

Comisia Europeană a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, alocările gratuite de certificate de emisii de CO2 pentru centralele termoelectrice din România, Bulgaria şi Republica Cehă. În mai 2012, Comisia Europeană a autorizat cererile Ciprului, Estoniei şi Lituaniei.

În total, peste 268 de milioane de certificate de emisii vor fi alocate cu titlu gratuit centralelor electrice din aceste şase ţări, în perioada 2013-2019. Acest număr va fi redus anual, astfel încât să ajungă la zero în 2020. Statele membre vor institui norme stricte de monitorizare şi de aplicare a legislaţiei pentru a se asigura că valoarea economică a certificatelor de emisii alocate cu titlu gratuit este cel puţin egalată, dacă nu depăşită, de un volum corespunzător de investiţii în modernizarea sistemelor lor de generare a energiei electrice.

În prezent, sunt în curs de evaluare cererile Ungariei şi Poloniei.

Alocarea temporară, cu titlu gratuit, a certificatelor de emisii reprezintă o derogare importantă de la regula generală prevăzută în legislaţia revizuită în domeniul EU ETS, conform căreia nu se alocă certificate de emisii cu titlu gratuit producătorilor de energie electrică.

Din acest motiv, Parlamentul European şi Consiliul au condiţionat alocarea temporară, cu titlu gratuit, a certificatelor de emisii de respectarea mai multor criterii, printre care:

  • alocarea  pentru anul 2013 este limitată la maximum 70% din emisiile aferente producției naționale de energie electrică în 2013, corespunzătoare consumului final naţional brut, acest procent urmând să fie redus anual;
  • valoarea certificatelor de emisii alocate cu titlu gratuit trebuie canalizată către realizarea de investiții în reabilitarea și modernizarea infrastructurii energetice a țării în cauză, inclusiv construirea de noi centrale electrice și diversificarea mix-ului energetic și a surselor de aprovizionare, precum și în tehnologii ecologice.  Aceste investiții trebuie stabilite într-un Plan Național de Investiţii.


loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata