Reportajul Sky News despre traficanții de arme din România, făcătură ordinară

loading...

Reportajul difuzat de Sky News despre traficanţii români de arme, realizat de ”celebrul” jurnalist de investigații Stuart Ramsey, este o făcătură ordinară, o regie ieftină de 2000 de euro. Atât au primit românii care au acceptat să joace rolul traficanților de arme, în reportajul televiziunii britanice.

reportaj sky news romania armeRomânii care au acceptat să apară în reportajul realizat de jurnalistul Stuart Ramsey, au recunoscut în fața procurorilor DIICOT că au primit 2000 de euro pentru a se lăsa filmați. Românii au spus că totul a fost regizat, până și replicile pe care ei le-au spus în reportaj, fuseseră stabilite de echipa de filmare a jurnalistului britanic.

“Ce declar este totul adevărat şi o fac pentru imaginea mea şi imaginea României, în primul rând pentru că sunt român şi sunt mândru cu asta”. Toată lumea greşeşte în viaţă, toată lumea face prostii. Eu am fost contactat prin cineva care are contacte la trustul Sky, dacă sunt de acord să filmez un documentar pe teritoriul României în legătură cu  traficul de arme care se desfăşoară pe tot continentul est-european. (…) Mi s-a comunicat că este vorba despre un documentar pe care trustul Sky îl face pe teritoriul Europei în legătură cu aceste traficuri de arme, pentru informarea populaţiei, ca să fie vigilentă, să aibă ochii în patru, în caz de suspecţi”, a spus viewscntAurelian Mihai Szanto, intermediarul din reportajul Sky News, la ieşirea de la DIICOT.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-au audiat mai multe ore pe Aurelian Mihai Szanto, acesta spunând că le-a prezentat anchetatorilor toate probele şi a dat o declaraţie completă despre ce s-a întâmplat la filmarea din 31 iulie făcută de patru jurnalişti de la Sky News în România.

El a precizat că a fost contactat de un prieten din Anglia care ştia că are arme de vânătoare şi l-a întrebat dacă este de acord să ajute la realizarea documentarului Sky News.

Bineînţeles nu pe gratis, o remuneraţie pentru actorie, pentru prezentare. (…) Ei mi-au mai pus în vedere să se desfăşoare această activitate într-un loc foarte retras, ascuns de ochii lumii, iar ei vor spune că se află la graniţa cu Ucraina. Ei aşa o să declare în documentar”, a precizat Szanto.

Românul a spus că a primit asigurări de la jurnaliştii Sky News că la finalul documentarului se va menţiona că toate persoanele care apar în filmare sunt fictive.

“Acum, eu vă spun că am pus botul, bănuiesc. L-am sunat pe prietenul meu, m-a asigurat că totul este OK. Ei mi-au cerut să le prezint, dacă se poate, arme de război. Comunicarea mea către ei a fost: «Nu, nu pot să vă ofer arme de război, pe teritoriul României nu găseşti aşa ceva, nu este zonă de război, nu este Afganistan, nu există aşa ceva, dar pot să vă aduc nişte arme de vânătoare, care pentru acest documentar, acest scenariu, se pot folosi, ca să explici la oameni cum se fac aceste chestii»Eu, bineînţeles, că la momentul respectiv doar m-am gândit la o chestie de prezentare, nu la o ştire bombă, care a căzut efectiv ca o bombă peste toată Europa. Respectivii au venit în ţară, iar la hotel mi s-a comunicat scenariul, care urma să se pună în practică. (…) Mi-au scris pe o hârtie nişte întrebări, pe care eu urma să le transmit oamenilor mei, întrebări la care ei ofereau şi răspunsurile. Sincer să vă spun, ca român, regret nespus, pentru că m-am lăsat păcălit, am fost păcălit de aceşti oameni şi mi-au stricat imaginea, au stricat imaginea României”, a precizat Szanto.

Ramsay a scris, miercuri, pe Twitter, că informaţiile difuzate de Sky News despre traficanţii de arme din România sunt reale, a negat că ar fi vorba despre o înscenare, menţionând că au loc arestări şi că guvernul român este pus în dificultate.

“Calmaţi-vă toată lumea! Povestea este adevărată. Nimeni nu a fost plătit. Nimeni nu a regizat. Armele erau reale. Au loc arestări. Guvernul este pus în dificultate“, a scris Stuart Ramsay pe Twitter, aceasta fiind a doua postare a sa după izbucnirea scandalului provocat de reportajul difuzat de Sky News despre presupuşi traficanţi de arme din România.

Postul de televiziune Sky News a anunţat, miercuri, că susţine în totalitate, în continuare, materialul publicat duminică, privind presupuşii traficanţi de arme din România. De altfel, Sky News a postat din nou pe site miercuri materialul filmat de jurnalistul Stuart Ramsay.

“Stuart Ramsey şi echipa sa au oferit un material solid privind vânzarea de arme în România, iar Sky News susţine în totalitate acest material”, a declarat, într-un mesaj transmis presei din România, directorul pentru Relaţii Publice al Sky News, Lucy Ellison.

Toate armele care apar în materialul Sky News sunt înregistrate legal, nu fac obiectul unei contrabande şi nu au fost vândute, iar la momentul filmării nu erau încărcate.

Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că ”până la această oră, se confirmă un scenariu pus la cale de către jurnaliştii britanici” în cazul materialului în care mai mulţi bărbaţi înarmaţi încearcă să vândă arme ziariştilor de la Sky News.

Persoanele mascate care apar în filmare au fost identificate, iar armele pe care le tranzacţionau au fost găsite, în urma unor percheziţii în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud, a precizat procurorul-şef al DIICOT.

851 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*