Rebelii ruşi au predat oficialilor malaezieni, cutiile negre ale avionului prăbuşit

loading...

Separatiştii proruşi din Donețk au predat marți, în cadrul unei conferințe de presă, oficialilor malaezieni, cutiile negre ale avionului Boeing 777, prăbuşit pe 17 iulie în Ucraina.

cutii negre avion prabusit ucrainaÎn cadrul unei conferințe de presă, în care au mimat cooperarea și comportamentul democratic, rebelii proruși care au doborât avionul cu o rachetă sol-aer, au înmânat oficialilor companiei Malaysian Airlines, cele două cutii negre ale avionului.

„Iată cutiile negre. Le cer reprezentanţilor Republicii Populare Doneţk şi Malaeziei să semneze protocolul”, a spus, în fața presei, Aleksandr Borodai, liderul separatiștilor din Donețk.

Bucuros că a recuperat cutiile negre, oficialul malaezian l-a ridicat în slăvi le liderul insurgenților, mulțumindu-i cu apelativul ”Excelență”.

„Transmit sincera noastră apreciere Excelenţei Sale domnul Borodai pentru că a luat în considerare cererea noastră şI a predat cutiile negre ale aeronavei Malaeziei. Acestea sunt proprietatea a Malaeziei”, a declarat Mohamed Sakri, unul dintre oficialii delegației malaeziene.

Insurgenții au anunţat marți, că pe o rază de zece kilometri în jurul locului unde s-a prăbușit aeroanva vor înceta focul pentru ca experţii internaţionali să-și poată continua ancheta.

Trenul care transportă cadavrele victimelor a ajuns astăzi la Harkov, după mai bine de 15 ore, întrucât a fost blocat de rebeli. Rămăşiţele umane vor fi trimise apoi în Olanda, cu ajutorul unei aeronave militare care va ateriza la Eindhoven. De aici, cadavrele vor fi transportate către o bază militară, la Hilversum, la sud-est de Amsterdam, la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri de aeroport.

Numai că nu toate cadavrele celor 298 de persoane aflate în avion, nu au fost recuperate de la locul tragediei. Separatiștii proruși au spus că au urcat în tren, 282 de cadavre și 87 rămășite umane. Însă oficiali OSCE spun că în tren au găsit doar 200 de cadavre. Drept urmare specialiștii internaționali se vor întoarce la Donețk pentru a recupera și restul cadavrelor.

919 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*