Breaking news

Putin a retras armata de la granița cu Ucraina. NATO și SUA nu cred spusele acestuia

loading...

Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Rusia şi-a retras trupele de la frontiera cu Ucraina. Oficialii NATO și cei ai SUA, sunt sceptici și nu cred spusele președintelui rus.

putin interventie militara in crimeeaVladimir Putin pare să dea înapoi în privinţa Ucrainei. Președintele Rusiei a anunțat că a decis să retragă trupele militare cantonate la granița cu Ucraina.

Ni s-a spus tot timpul că trupele noastre de la frontiera ucraineană ridică îngrijorări: le-am retras, ele nu mai sunt în prezent la frontiera ucraineană, ci acolo unde desfăşoară exerciţii în mod obişnuit“, a declarat Putin la încheierea întâlnirii sale cu preşedintele OSCE, elveţianul Didier Burkhalter.

Anunțul lui Putin a fost privit cu scepticism de NATO și SUA care vor dovezi concrete, nu doar vorbe.

Statele Unite ar primi favorabil o asemenea măsură, dar, deocamdată, nu există dovezi că a avut loc o retragere a trupelor. Am primi favorabil o retragere semnificativă şi transparentă a trupelor ruse“, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Barack Obama.

La rândul său, NATO a comunicat că nu are informaţii care să confirme retrgerea trupelor ruse de la frontierele Ucrainei.

NATO a estimat, la sfârşitul lui aprilie, că se află până la 40.000 de persoane.

După anunțul lui Putin, acţiunile ruseşti şi rubla au crescut după anunţul liderului de la Kremlin. Statele Unite aşteaptă dovezi privind retragerea trupelor ruse.

Indicele Micex al bursei din Moscova a avansat cu 3,1%, cea mai mare creştere de după 18 martie, transmite Bloomberg.

Randamentul obligaţiunilor denominate în ruble, cu scandenţa în 2027, a scăzut cu 0,32 puncte procentuale, la 9,15%.

Rubla s-a apreciat cu 1,1%, la 41,2451 unităţi pentru un coş dolar-euro al băncii centrale a Rusiei.

În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale de la 25 mai, din Ucraina, preşedintele rus le consideră “un pas în direcţia cea bună”.

Vladimir Putin, le-a cerut miercuri separatiştilor ucraineni să amâne referendumul programat pentru 11 mai privind “declaraţia de independenţă” a republicii autoproclamate Doneţk.

Însă aceștia ignoră apelul lui Putin și vor ține pe 11 mai, referendum pentru independența republicii Donețk.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata