Proteste masive în Polonia împotriva invaziei musulmane din Europa

loading...

Peste 100.000 au demonstrat pe 11 noiembrie la Varșovia, în Polonia, de Ziua Independenței, împotriva invaziei musulmane încurajate de Germania și alte state europene. Deși protestul a fost unul de amploare, presa europeană cât și cea din România nu s-a înghesuit să-l anunțe.

proteste polonia - antimusulmaniProtestele anti musulmani organizate de polonezi nu place presei europene și celei din România.

Amplul protest pașnic de stradă la care au participat peste 100,000 de polonezi la Varșovia, pe 11 noiembrie, a fost ignorat cu bună știință de presa europeană.

Asta demonstrează ”cât de liberă” este presa europeană, dar și cea românească, și câtă democrație există în Uniunea Europeană.

Vocea popoarelor europene nu se aude și la Bruxelles unde o gașcă de birocrați este hotărâtă să își urmeze agenda proprie, sfidând națiunile bătrânului continent.

La trei zile de la protestul masiv, Guvernul de la Varșovia a anunțat că Polonia a nu mai acceptă cotele obligatorii privind distribuirea migranților, impuse de Uniunea Europeană.

“Polonia nu mai poate accepta imigranţi în cadrul sistemului Uniunii Europene de cote”, a afirmat Konrad Szymanski, ministrul polonez desemnat pentru Afaceri Europene.

Ministrul a precizat că, in contextul tragicelor evenimente de la Paris, Polonia nu vede posibilităţile politice de implementare a sistemului, conform Reuters.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. Polonia a votat în favoarea sistemului.

Mii de polonezi au ieșit în stradă în această săptămână, nefiind de acord cu politica impusă de Bruxelles privind repartizarea cotelor de migranți în statele UE.

“Polonia nu mai poate accepta imigranţi în cadrul sistemului Uniunii Europene de cote”, a transmis sâmbătă Konrad Szymanski, ministrul polonez desemnat pentru Afaceri Europene.

Locurile în care au avut loc atacuri pe 13 noiembrie 2015 în Paris:

La Belle Equipe, 92 rue de Charonne, arondismentul 11 – cel puțin 19 morți într-un atac armat

Barul Le Carillon și restaurantul Le Petit Cambodge pe rue Alibert, arondismentul 10 – cel puțin 12 morți în atacuri armate

Restaurantul La Casa Nostra, 92 rue de la Fontaine au Roi, arondismentul 11 – cel puțin 5 morți în atacuri armate

Stade de France, St Denis, nordul Parisului – explozii în apropierea stadionului, trei atacatori kamikaze morți

Sala de spectacole Bataclan, 50 boulevard Voltaire, arondismentul 11 – atac armat al mai multor teroriști, cel puțin 85 de morți.

proteste anti musulmani polonia

636 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*