Parlamentul European a validat noua Comisie Europeană ce va fi condusă de Jean-Claude Juncker

loading...

Noua Comisie Europeană, condusă de Jean-Claude Juncker, și din care face parte și comisarul Corina Crețu, a primit miercuri, la Strasbourg, votul de învestitură din partea Parlamentului European.

Jean-Claude Juncker -  comisia europeana - parlamentul european423 de eurodeputați au votat miercuri, în favoarea noii Comisii Europene, în timp ce 209 s-au pronunțat împotrivă, iar 67 s-au abținut de la vot.  Comisia Juncker a obținut astfel un scor ușor mai slab decât Comisia Barroso în urmă cu cinci ani, care fusese aprobată de PE cu 488 voturi pentru și 137 contra.

În discursul său înaintea votului în PE asupra noii Comisii, Juncker și-a reafirmat convingerea că echipa sa este ”Comisia ultimei șanse” pentru recâștigarea încrederii cetățenilor europeni.

Ministerul Afacerilor Externe salută votul de investire acordat de  Parlamentul European, astăzi, 22 octombrie 2014, noii Comisii Europene.

„Votul majoritar pozitiv acordat în Parlamentul European se constituie într-un semnal de susținere solidă pentru echipa de comisari europeni condusă de președintele Jean-Claude Juncker. Votul de astăzi este, totodată, un vot pentru Europa și pentru relansarea proiectului european. Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă satisfacția față de derularea procesului de numire a noii Comisii  în linie cu calendarul stabilit, ceea ce va permite acesteia preluarea mandatului  la 1 noiembrie a.c. Într-o nouă configuraţie, cu  portofolii judicios distribuite, cu o echipă puternică din care face parte un nou comisar român  în persoana Corinei Crețu, Comisia, sub conducerea lui Jean-Claude Juncker, deține premise favorabile pentru a atinge obiectivele majore ale Uniunii Europene vizând creşterea economică, crearea de noi locuri de muncă, proiectarea unei acţiuni eficiente și robuste în plan extern şi consolidarea parteneriatului transatlantic într-un spaţiu de democraţie şi securitate fundamentat pe valori comune. Ministerul Afacerilor Externe este încrezător că, în baza priorităţilor majore agreate în cadrul Agendei strategice europene, noua Comisie îşi va putea aduce contribuţia majoră la consolidarea proiectului european, răspunzând în acelaşi timp aşteptărilor cetăţenilor europeni. Totodată, suntem încrezători că noua Comisie va garanta respectarea pe deplin și fără discriminare a drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni și că va sprijini Republica Moldova în sensul obținerii unui avans decisiv pe calea integrării europene a acesteia. România va colabora îndeaproape cu noua Comisie pentru ca împreună să facem Europa mai unită, mai solidară, să o aducem mai aproape de cetăţeni, să consolidăm profilul său de atractivitate şi competitivitate în plan global și să convingem că Uniunea Europeană, ca și construcție politică,  este singurul proiect viabil pentru statele membre. Ministerul Afacerilor Externe adresează felicitări președintelui Juncker și echipei sale și îi dorește succes în îndeplinirea mandatului său”, se arată în comunicatul de presă al MAE, remis exclusivNEWS.ro.

Noul executiv al Uniunii Europene își va putea începe activitatea pe 1 noiembrie, mandatul Comisiei Europene conduse de Jose Manuel Barroso expirând pe 31 octombrie 2014.

570 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*