Rusia nu dorește amplasarea scutului antirachetă american în Europa de Est, adică în Polonia și România. drept urmare somează SUA să abandoneze proiectul scutului antirachetă.
Rusia a solicitat marți SUA, prin intermediul unui oficial rus de rang înalt, să renunțe la planurile de dezvoltare în România a scutului antirachetă. Oficialii ruși consideră că un astfel de sistem “subminează” consolidarea încrederii între Moscova şi Washington, precum şi între Rusia şi NATO.
“Este necesar să fie abandonat imediat proiectul de creare pe viitor a unor sisteme de apărare antirachetă. Aceste sisteme nu ameninţă Rusia, pentru că sunt concepute pentru a face faţă armelor specifice, rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, pe care Rusia nu le posedă. Dar unele iniţiative ca acestea subminează procesul de consolidare a încrederii între Rusia şi Statele Unite şi între Rusia şi NATO ” americane în Europa, a declarat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera inferioară a Parlamentului rus, Konstantin Kosacev.
În iulie 2010, SUA și Varșovia au semnat un protocol care concretizează acordul Poloniei de a găzdui o componentă a viitorului scut antirachetă american din Europa, care nemulţumeşte Moscova.
Pe 3 mai, Statele Unite şi România, au semnat un acord privind amplasarea unui scut antirachetă în jduețul Olt, la Deveselu.
Moscova, care cere Washingtonului să o implice în acest proiect, a solicitat un minim de garanţii că aceste instalaţii nu constituie o ameninţare împotriva potenţialului său de disuasiune nucleară.
Preşedintele Dmitri Medvedev a avertizat că Rusia ar putea renunţa la noul tratat de dezarmare nucleară semnat cu Statele Unite, cu riscul revenirii la Războiul Rece, în lipsa unui acord între cele două ţări cu privire la scutul american antirachetă.
0 comentarii | 458 vizualizari