Breaking news

Măcel în Egipt. 75 de morți și 1000 de răniți în timpul protestului pentru susținerea lui Morsi

loading...

Tragedie fără margini în Egipt, în cadrul protestului susținătorilor lui Morsi, arestat de Armată. Cel puţin 75 de susţinători ai preşedintelui egiptean, au fost uciși în timpul confruntărilor cu poliția.

proteste violente egipt75 de morți și peste 1000 de răniți, este bilanțul provizoriu al confruntărilor violente dintre susținătorii lui Morsi și poliția egipteană.

Ciocnirile violente au avut lor pe drumul către aeroport, în apropiere de moschee, a anunţat agenţia oficială Mena.

Spitalul de campanie instalat de susţinătorii lui Morsi în moscheea Rabaa al-Adawiya, la periferia Nasr City, în nordul Cairo, a anunţat 75 de morţi şi 1.000 de răniţi.

Surse medicale de la faţa locului au declarat că acestea prezentau urme de gloanţe şi că alte cadavre au fost transportate către alte instituţii.

“Toţi au fost ucişi cu muniţie de război”, a declarat pentru AFP un medic din cadrul spitalului de campanie instalat în moscheea Rabaa al-Adawiya, doctorul Amal Ahmad Ibrahim.

Cadavrele erau acoperite cu cearşafuri albe, pe care era scris numele lor. Podeaua sălii era plină de pete de sânge.

Ciocnirile au izbucnit sâmbătă dimineaţa între manifestanţii care încercau să blocheze un pod rutier şi poliţişti, a explicat Mena, adăugând că au fost auzite focuri de armă de origine necunoscută.

Opt poliţişti au fost răniţi, fiind loviţi de pietre şi de gloanţe, potrivit aceleiaşi surse.

Împrejurimile moscheei de la periferia Nasr City sunt de o lună principala zonă de reuniune a susţinătorilor lui Morsi, îndepărtat de la putere de armată la 3 iulie.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata