Londra, lovită de trei atentate teroriste. Zeci de persoane au fost rănite

loading...

O furgonetă a intrat într-o mulţime de oameni aflaţi pe Podul Londrei. Poliția londoneză confirmă un al doilea incident. Este vorba de focuri de armă și înjunghieri într-o piață din zona Podului Londrei. BBC transmite că un al treilea incident are loc în sudul Londrei, la Vauxhall.

atentat terorist londraO furgonetă a virat printre pietoni sâmbătă seara, pe Podul Londrei, și a lovit cinci sau șase oameni, au declarat martori oculari televiziunii BBC, preluate de Reuters.

Autoritatea londoneză de transport public a confirmat că poliția se ocupă de un incident grav și a anunțat închiderea stației de cale ferată din apropiere, la cererea forțelor de ordine.

În urma celor două incidente, autorităţile londoneze au închis patru staţii de metrou. Poliţiştii londonezi caută trei suspecţi în urma celor două atentate.

Este cel de-al treilea atentat terorist produs în acest an în Marea Britanie.

Primul s-a produs pe 22 martie, Khalid Masood, când un britanic de 52 de ani convertit la islam, a intrat cu autoturismul în pietonii de pe podul Westminster din Londra. Atunci, a fost vorba de un atac intenționat, soldat cu cinci morți, printre care și o româncă, decedată pe 7 aprilie din cauza rănilor grave. Peste 50 de oameni au fost răniți. Șoferul, care a încercat să intre în clădirea Parlamentului, a fost împușcat mortal de forțele de ordine, după ce a reușit să înjunghie un polițist.

Pe 23 mai, un bărbat a detonat o bombă pe stadionul Manchester Arena. Bilanțul victimelor atentatului indică 22 de morți și 59 de răniți.

1004 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*