ISIS revendică atacurile teroriste din Paris soldate cu 140 de morți și peste 200 de răniți

loading...

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele de la Paris, soldate cu aproape 140 de morţi și 200 de răniți. Jihadiștii califică atentatele “un miracol”, informează publicaţia britanică The Independent.

isisReţeaua teroristă susţine că atacurile sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak.

“Atentatele comise la Paris sunt un miracol”, a transmis, iniţial, Centrul media Al-Hayat, agenţia de propagandă a reţelei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant), revendicând atacurile teroriste de la Paris.

Cel puţin 140 de persoane au fost ucise şi alte 200 rănite în urma unor atentate teroriste multiple care au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris.

Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Cel puţin două explozii, comise aparent de terorişti sinucigaşi, au avut loc în zona stadionului “Stade de France”, în timpul unui meci de fotbal între reprezentativele Franţei şi Germaniei.

În paralel, teroriştii au deschis focul cu arme automate la restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului.

Președintele Franței a decretat stare de urgență și a închis granițele țării.

574 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*